Peste o mie de copii din Ucraina au ajuns în R. Moldova fără părinți: Autoritățile, ajutate de UNICEF, au angajat asistenți parentali profesioniști pentru a-i îngriji


Circa un milion de ucraineni au ajuns în R. Moldova în ultimii aproape doi ani, fugind de războiul declanșat de federația Rusă împotriva Ucrainei. Marea majoritate a refugiaților din Ucraina și-au continuat calea spre statele Uniunii Europene, însă în jur de 100 de mii au rămas și se află în continuare pe teritoriul R. Moldova.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) susține că în R. Moldova a ajuns și un număr considerabil de copii refugiați, separați de părinți sau care au fugit neînsoțiți din cauza războiului.
Pentru a-i ajuta, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și UNICEF au pregătit și angajat 11 asistenți parentali profesioniști suplimentari. În decursul a 12 luni, peste o mie de copii, beneficiari ai serviciilor „Asistență parentală profesionistă” și „Casa de copii de tip familial”, au primit lunar 1 025 de lei, iar 122 de copii cu nevoi speciale au beneficiat de 1 332 de lei.
Ajutorul a fost acordat în baza Memorandumului de înțelegere pentru consolidarea protecției copilului, încheiat între Ministerul Muncii și Protecției Sociale și UNICEF.
„Aproximativ 100 de mii de ucraineni rămân și acum în R. Moldova, iar jumătate dintre ei sunt copii. În aceste circumstanțe complicate, era foarte important să ne întărim cât mai rapid capacitatea de a oferi ajutor tuturor familiilor și copiilor care aveau nevoie de ajutorul statului. Iar parteneriatul cu UNICEF a oferit echipei Ministerului Muncii și Protecției Sociale, dar și statului în ansamblu, susținerea necesară”, a declarat marți președinta Maia Sandu, la un eveniment de bilanț al rezultatelor implementării Memorandumului dintre MMPS și UNICEF.
Potrivit datelor prezentate la eveniment, în total peste 175 de mii de copii din Republica Moldova au beneficiat de servicii mai bune de asistență socială și protecție a copilului în anii 2022 - 2023, în cadrul Memorandumului semnat cu UNICEF, valabil până pe 31 decembrie 2026.
Grație acestui parteneriat, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și UNICEF au oferit, în perioada septembrie 2022 - august 2023, ajutor financiar și servicii sociale prin intermediul serviciului „Sprijin pentru familiile cu copii”, prevenind astfel separarea copiilor de părinți și alte situații de risc în cazul a peste 14 mii de familii și 34 de mii de copii. Din ei, peste 400 de copii au fost refugiați din Ucraina.
Totodată, asistenții sociali comunitari au oferit suport pentru peste 95 de mii de familii și 173 de mii de copii, inclusiv 24 de mii de copii refugiați. Iar specialiștii în protecția copilului la nivel teritorial au prestat servici pentru circa 22 800 de familii, 42 700 copii, dintre care 7 300 de copii refugiați.
În aceeași perioadă, au fost angajați suplimentar în cadrul structurilor teritoriale de asistență socială 54 de consultanți în protecția copilului și 54 de specialiști responsabili de gestionarea crizei refugiaților. Această măsură a permis asistarea unui număr suplimentar de aproximativ 25 900 de copii, inclusiv pentru circa 5 200 de copii refugiați, precum și sprijinirea, în situații de urgență, a peste 7 600 de familii și 12 400 de copii, dintre care peste 6 300 din Ucraina. A fost angajat și un număr suplimentar de asistenți personali pentru 895 de copii cu necesități speciale severe. Dintre aceștia, 600 locuiesc în mediul rural.
„Împreună cu Guvernul Republicii Moldova, am reușit să asigurăm un echilibru dintre dezvoltarea serviciilor sociale, consolidarea resurselor umane și asigurarea unor fonduri suplimentare, care au ajuns direct la familiile cu copii în situații de dificultate. Asta în condițiile în care rata sărăciei în rândul copiilor din mediul rural a fost de 40,5% în 2022, comparativ cu 13,9% în zonele urbane. Această strategie ne-a permis să îmbunătățim imediat situația copiilor și familiilor, mai ales a copiilor care au fugit din calea războiului din Ucraina”, a afirmat la eveniment reprezentanta de țară UNICEF în Republica Moldova, Maha Damaj, citată de un comunicat de presă al MMPS.
Menționăm că printre donatorii care au susținut implementarea memorandumului se rgăsesc Uniunea Europeană, Biroul Departamentului SUA pentru Populație, Refugiați și Migrație, Guvernul Marii Britanii, Franței, Norvegiei, Austriei, Suediei, Elveției, Ministerul Federal German pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, prin intermediul Băncii germane Kreditanstalt für Wiederaufbau.











































































