PERLE DE LA VÂRF // Socoteala de până la alegeri și cea de după
1659
Victor PONTA, prim-ministrul României: „Dacă nu se supără Filat pe Gaburici că mă invită, voi veni cu mare drag la Chișinău”.
Sau dacă Leancă se bucură că se supără Filat, că Gaburici invită…
Iurie LEANCĂ, deputat: „I-am spus doamnei cancelar (Merkel – n.r.) de ce cred că Germania și UE trebuie să sprijine în continuare cât mai energic Republica Moldova, în ciuda evoluțiilor incorecte care au avut loc pe scena politică”.
Și dacă vă votau comuniștii pe dvs., erau să fie corecte evoluțiile?!
Victor ROȘCA, deputat PLDM: „Astfel, pentru a evita alte pierderi de timp necesare consultării opiniei publice pe Facebook pentru alegerea unui nou nume de partid, am decis să îi cedez domnului Iurie Leancă denumirea „Partidul Social Liberal”, gratuit și fără alte obligații din partea Domniei Sale”.
Eh, credeți că ați scăpat așa ușor? Dar sigla? Dar ștampila?
Valeriu MUNTEANU, deputat PL: „Având în vedere absenţa unui organ eficient de luptă cu corupţia, suntem nevoiţi, la fel ca şi anterior, să fim străjerii statului de drept, atenţionând opinia publică şi efectuând toate demersurile necesare documentării ilegalităţilor, până atunci când, în sfârşit, DNA va trece Prutul…”.
Poate atunci se vor porni și trenurile europene…
Vladimir PUTIN, președintele Federației Ruse: „Noi în Rusia mereu am considerat că ucrainenii și rușii sunt un popor unic. Eu și acum așa consider”.
De aceea, ca să-i convingeți pe ucraineni, ați trimis armata?
Ilan SHOR, fost președinte al Consiliului de administrare al BEM: „Domnule Igor Nicolaevici (Dodon – n.r.), noi ne cunoaștem foarte bine. La alegerile locale din 2011 noi eram foarte apropiați. V-am ajutat financiar în timpul campaniei. Împreună am petrecut la nunta mea, iar acum faci așa declarații”.
Vorba ceea – socoteala de până la alegeri nu se potrivește cu cea de după.
07.07.2016
11:00
30.06.2016
15:30
11.06.2016
09:00
04.06.2016
09:01
28.05.2016
09:00
21.05.2016
09:00
14.05.2016
09:00
07.05.2016
09:01
30.04.2016
09:00
23.04.2016
09:00
16.04.2016
09:00
09.04.2016
09:00
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului















