Pe lângă șeful statului, locuitorii din patru sate vor trebui să-și aleagă și primarul pe 30 octombrie
1623
În comuna Iserlia din raionul Basarabeasca, satul Bucuria din Cahul, comuna Gălășeni din Râșcani și în comuna Gălești din raionul Strășeni, locuitorii vor merge la urne să-și aleagă, pe 30 octombrie curent, și primarii, nu numai șeful statului.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis astăzi că în aceste localități vor avea loc alegeri locale noi în ziua scrutinului prezidențial, pentru a economisi bani.
Mandatul primarilor comunei Iserlia, raionul Basarabeasca, și al comunei Gălășeni, raionul Râșcani, a încetat înainte de termen în legătură cu decesul acestora.
În cazul satului Bucuria, raionul Cahul, primarul din partea „Partidului Nostru” și-a prezentat demisia, iar al comunei Gălești, raionul Strășeni, primarul nu-și mai poate exercita funcție din cauza că este bolnav.
Menționăm că unicul primar care și-a dat demisia, cel al satului Bucuria din raionul Cahul, Denis Hajdău, a anunțat în luna martie curent că şi-a înaintat în grabă candidatura la funcţia de primar, nu a ştiut care sunt atribuţiile acestuia şi cu ce probleme urma să se confrunte în procesul de activitate.
Acesta spunea că nu are susţinători, iar primăria satului are un buget auster. „Am doi copii care trebuie să-i întreţin. Înainte aveam un salariu de cinci mii de lei, lucram patru zile pînă la masă şi aveam timp să fac ceva şi acasă, acum însă nu am destul timp să mă ocup de chestiunile personale”, a spus atunci alesul de la Bucuria.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
04.11.2026
04:54
04.11.2026
03:25
04.11.2026
03:01
04.11.2026
02:57
04.11.2026
02:34
04.11.2026
02:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
03.11.2026
17:40
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM


















