PCRM se bucură de instituirea EMBARGOULUI pentru vinurile moldovenești? Vezi ce spune Reșetnikov
2182
Federația Rusă a decis ca, începând de astăzi, să fie interzise vinurile moldovenești pe piața rusă, dar acest lucru nu pare să îngrijoreze prea tare opoziția comunistă, care dă vina pe guvernare.
„Acest embargo e consecința unei guvernări proaste, care în loc să gestioneze, să negocieze, a preferat să ascundă capul în nisip ca struțul”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL deputatul comunist, Artur Reșetnikov.
Întrebat dacă și în 2006, atunci când a fost instituit primul embargo pentru vinurile moldovenești de către Federația Rusă, a fost vina unei guvernări proaste, Reșetnikov a fost mai concis în declarații. „Nu poate fi comparată situația de atunci cu cea de astăzi”, a spus acesta.
Reșetnikov este critic și la adresa autorităților române, inclusiv a președintelui Traian Băsescu, care a declarat că România va mări importul de vinuri moldovenești. „Deja îmi închipui cum o să arate această imagine. Vinurile moldovenești vor fi transportate prin gazoductul Iași-Ungheni. Iar înapoi vom primi gaz. E un tablou în ulei…”, a menționat ironic deputatul comunist.
Amintim că, în timpul guvernării comuniste, mai exact pe 27 martie 2006, autoritățile ruse au interzis importul vinurilor moldovenești. Exportul producției vinicole în Rusia a fost reluat abia la 1 noiembrie 2007.
27.03.2025
10:59
4370
27 martie 2006, ziua în care „partenerul strategic” Rusia a încercat să ÎNGENUNCHEZE R. Moldova: „Vinul moldovenesc e bun doar de vopsit garduri”. R. Moldova a REZISTAT, iar acum peste 60% din exporturi merg în UE
22.02.2018
11:20
6191
Dezvăluiri din CULISELE demisiei primarului Chirtoacă. „A mers la Silvia Radu și i-a spus: îl vom pune pe Chirtoacă să-și dea demisia”
23.01.2018
13:20
2680
Guvernarea de la Chișinău este ÎNCURAJATĂ să meargă până la capăt în subiectul DESPĂGUBIRILOR de la Rusia pentru „ocupația R. Moldova”: „Putin nu va avea ce face”
01.11.2017
15:00
6787
VIDEO // Declarație CONTROVERSATĂ făcută de Alexandru Tănase. Fostul președinte al CC are ÎNDOIELI în privința proiectului de UNIRE pornit de Băsescu: „De ce acum, de ce într-un mod atât de BRUTAL”
16.01.2017
14:58
4308
Premierul Pavel Filip nu va da curs cererii de REVOCARE a Ambasadorului Gribincea, așa cum a cerut Dodon
16.01.2017
10:59
2697
DOC // Dodon cere inițierea procedurii de RECHEMARE a Ambasadorului R. Moldova la București
09.01.2017
08:00
7625
Anatol Șalaru ar putea să se „PRICOPSEASCĂ în curând cu un grup parlamentar, format, de altfel, nu doar din membri ai PL”
03.01.2017
19:30
8813
Aliatul lui Dodon este NEDUMERIT că Băsescu a fost lăsat fără cetățenia R. Moldova: „Băsescu e bravo, e UNIONIST. S-a comis o fărădelege”
03.01.2017
19:00
18870
Dodon EXPLICĂ de ce nu i-a RETRAS cetățenia Mariei Băsescu. Curtea Constituțională ar putea ANULA decretul președintelui
28.11.2016
09:46
8470
Dodon a inaugurat, la TVR, războiul rece dintre România şi R. Moldova: „Să meargă la Moscova să ceară RETRAGEREA trupelor”
02.04.2026
21:12
193
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
254
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
278
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
02.04.2026
20:09
256
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
340
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
388
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
02.04.2026
17:06
369
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
16:55
433
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat remiza modernă de salvatori și pompieri din Ocnița, construită cu sprijinul SUA
02.04.2026
16:53
422
Ministerul Energiei și partenerii europeni accelerează proiectele de eficiență energetică și energie regenerabilă în Moldova
02.04.2026
16:23
413
39 de școli din țară vor pilota programele de educație multilingvă aprobate de MEC
02.04.2026
15:58
420
Republica Moldova își consolidează rolul de hub energetic regional și partener cheie în reconstrucția Ucrainei
02.04.2026
15:52
401
Ministrul Dan Perciun anunță investiții, indemnizații pentru elevi și reforme în curriculum și manuale la întâlnirea cu managerii școlilor din Șoldănești
02.04.2026
15:42
406
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, deschide MOLDENERGY 2026 și lansează un amplu târg de locuri de muncă în sectorul energetic
02.04.2026
13:19
483
Guvernul și ODA pompează 43 de milioane de lei în 81 de afaceri locale, cu investiții totale de peste 96 de milioane în economia Republicii Moldova
02.04.2026
12:42
594
RECORD // Prețul motorinei atinge un nou prag istoric. ANRE a anunțat tarifele pentru vineri, 3 aprilie
02.04.2026
12:19
504
MEC apropie societatea de realitatea copiilor cu autism printr‑un experiment social de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
02.04.2026
12:14
658
Schema de corupție la Bălți și Chișinău: Patru funcționari, inclusiv un consilier municipal, reținuți de CNA
02.04.2026
12:04
489
Programul FCA a pompat peste 380 de milioane de lei în 408 afaceri agricole micro și mici din toată țara
02.04.2026
12:04
555
ChatGPT urcă la bordul mașinii tale prin CarPlay: cum schimbă iOS 26.4 felul în care vorbești cu mașina în mers
02.04.2026
11:43
643
Reacția UE după ce Trump a amenințat că va retrage SUA din NATO
02.04.2026
11:02
632
VIDEO // O nouă LOVITURĂ precisă efectuată de ucraineni. O rafinărie din Rusia aflată la 1.300 kilometri de granița cu Ucraina, în flăcări după un atac cu drone
02.04.2026
10:41
544
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
02.04.2026
09:34
575
Cabinete-model de limba română, deschise în școlile din UTA Găgăuzia cu sprijinul Ministerului Educației
02.04.2026
08:14
584
Horoscopul zilei 02.04.2026
01.04.2026
22:44
696
Apple lansează actualizare de securitate pentru iPhone și iPad mai vechi împotriva atacurilor DarkSword
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.29
1 USD
17.49
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














