Patru persoane condamnate la Curtea de Apel Centru pentru sustragerea acțiunilor unei bănci comerciale, după recursul procurorilor
2041
Datorită eforturilor depuse de procurorii anticorupție și de procurorii Procuraturii de Circumscripție Centru, în instanța de apel a fost posibilă condamnarea a patru persoane de diferite vârste (trei bărbați și o femeie) pentru sustragerea acțiunilor unei bănci comerciale. Inițial, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 20 aprilie 2018, persoanele au fost achitate pentru infracțiunea de cauzare de daune materiale în proporții deosebit de mari prin înșelăciune sau abuz de încredere.
Totuși, una dintre persoane a fost condamnată pentru încălcarea legislației privind ținerea registrului deținătorilor de valori mobiliare, iar alta – pentru luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor, imprimatelor, ștampilelor sau sigiliilor aparținând întreprinderilor, instituțiilor ori organizațiilor, fiind eliberată de răspundere penală ca urmare a expirării termenului de prescripție pentru atragerea la răspundere penală.
Nefiind de acord cu sentința primei instanțe, acuzatorii de stat au declarat apel. Ei au solicitat condamnarea persoanelor și pentru infracțiunea de cauzare de daune materiale în proporții deosebit de mari, săvârșită prin înșelăciune sau abuz de încredere. Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 mai 2019, apelul procurorului de caz a fost însă respins ca nefondat.
Ulterior, prin decizia Curții Supreme de Justiție din 17 noiembrie 2020, recursul procurorului de caz a fost admis. A fost dispusă rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Centru, ceea ce a permis o nouă evaluare a probelor și a circumstanțelor dosarului.
Recent, prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Centru, apelul procurorului a fost admis, hotărârea primei instanțe a fost casată și a fost pronunțată o nouă hotărâre. Cele patru persoane au fost condamnate pentru cauzarea de daune materiale în proporții deosebit de mari prin înșelăciune sau abuz de încredere, cu liberarea de pedeapsă în legătură cu intervenirea termenului de prescripție.
În același timp, una dintre persoane a fost recunoscută vinovată și pentru încălcarea legislației privind ținerea registrului deținătorilor de valori mobiliare. Ea a fost sancționată cu amendă în mărime de 47 000 de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de registrator al valorilor mobiliare pe un termen de 2 ani.
Instanța a dispus încasarea, în beneficiul părților vătămate, a prejudiciilor materiale și morale în sumă de aproximativ 2 milioane de lei. Alte acțiuni civile rămase urmează a fi examinate separat, în ordinea procedurii civile.
Au fost menținute sechestrele aplicate asupra conturilor bancare, mijloacelor bănești, precum și asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, pentru a garanta recuperarea prejudiciilor stabilite de instanță.
Potrivit probatoriului administrat în cauză, faptele au fost comise în perioada 2010–2013. Doi frați, în complicitate cu un registrator și un angajat al poliției, au urmărit dobândirea controlului asupra unei bănci comerciale. Ei au înregistrat tranzacții în lipsa voinței proprietarilor legali sau a succesorilor acestora, în baza unor documente false, iar ulterior au tranzacționat acțiunile sustrase către companii nerezidente.
Prin această schemă, inculpații au obținut un pachet de acțiuni al băncii, deținut inițial de 73 de întreprinderi autohtone și persoane fizice, a cărui valoare depășește 28 milioane de lei.
Decizia instanței de apel este definitivă și executorie, dar poate fi contestată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni. Această hotărâre consolidează eforturile organelor de drept în combaterea infracțiunilor din domeniul bancar și transmite un mesaj clar: orice persoană care încalcă legea va fi trasă la raspundere penală.
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















