Stiri

Patru limbi şi design grafic dintr-un scaun cu rotile

Viața bate filmul 13.04.2013 10:14 Vizualizări

3500

Patru limbi şi design grafic dintr-un scaun cu rotile

Calm, după o meditaţie şi cu dispoziţie bună. Așa începe o zi obișnuită pentru Andrei Avornic, un tânăr de 22 de ani originar din satul Horodiște, raionul Călărași, care şi-a depăşit condiţia şi poate fi invidiat. Chiar dacă e ţintuit într-un scaun cu rotile, băiatul vorbește fluent patru limbi străine - engleza, spaniola, portugheza și rusa. Este expert în domeniul design-ului grafic și are o colecție întreagă de lucrări în acest domeniu. Totodată, predă şi altora din ce ştie.

Cot la cot cu semenii săi

Andrei, aşa cum l-am cunoscut noi, este un băiat sociabil, senin și pus pe glume. Deși nu a putut merge niciodată, el se simte la acelaşi nivel cu tinerii de vârsta sa. Mereu a lucrat cot la cot cu ei, dar în măsura puterilor fizice. ”În timpul liber, îmi antrenez capacitățile de designer grafic pe care le-am căpătat timp de trei ani în Portugalia, la un curs profesional. Cu ajutorul lor, încerc să-mi exprim propria viziune față de viața pe care o trăiesc. Deoarece sunt într-un scaun rulant, văd lucrurile un pic altfel în comparatie cu persoanele care pot merge”, ne spune tânărul.

„Boala rară”

Andrei nu știe ce problemă are și de ce se află în scaunul cu rotile. Medicii i-au spus că are o ”boală rară”.

”Sunt mai multe opinii vizavi de problema mea, iar cauza reală nu mi-a explicat-o nimeni. Știu doar că, la naștere, medicul i-a spus mamei să mai aștepte puțin, că el are pauză de masă și în acel moment nu o poate primi. Așteptând, mama și-a pierdut cunoștința și s-a trezit după ce mă născuse deja. Ce s-a întămplat cu mine, nu se știe. Am fost învestigat de mai multi medici de peste hotare, dar nu mi-au pus o diagnoză precisă. În Portugalia, mi s-a spus că am o boală rară”, zice Andrei.

Viață de vis, departe de Moldova

După ce a tot plecat peste hotare pentru a căuta vreo modalitate de a se ridica din scaunul cu rotile, tânărul povesteşte cu drag despre ”viața de vis” pe care a trăit-o în țările străine.

”Am dus o viată de vis în comparație cu anii pe care i-am petrecut aici în R. Moldova. În Spania și Portugalia, unde am stat trei ani, am putut avea acces decent la sănătate, viață privată și distracţie. Am reușit în două luni să învăț spaniola, apoi am studiat un curs profesional în domeniul IT, multimedia și Graphic Designer. Am primit actele necesare care m-au ajutat să-mi găsesc un loc de muncă pe potriva studiilor. Sunt și coautorul unei cărți de jocuri adaptate tinerilor cu dizabilităţi. Dar, din cauza crizei financiare, am fost obligat să mă concediez de acolo şi să mă întorc acasă. Regret foarte mult”, susţine Andrei Avornic. Şi durerea lui nu e neapărat fizică sau materială, ci atitudinea celor din jur. „Opinia de aici nu a reusit încă să se modernizeze. Omenii nu au reuşit să înteleagă că persoanele cu dizabilități nu sunt niște extratereștri cu care n-au ce discuta, dar că sunt și ele persoane cu experiențe de viață, uneori mult mai bogate decât ale lor”, oftează băiatul.

”Nu observ că duc o viață în scaun rulant”

Deși s-a adaptat foarte greu aici după întoarcerea din străinătate, actualmente Andrei este profesor în cadrul asociației obștești ”Dorința” din Călărași. Se mândrește cu elevii și colegii săi și spune că se simte foarte bine în preajma lor, iar zilele trec mult mai ușor acum.

”De unul singur e foarte dificil să te descurci într-o țară unde nimic nu-i adaptat cerințelor speciale. Sunt foarte norocos, fiindcă am niște părinți și prieteni foarte mărinimoși, care mă ajută mereu și fac tot posibilul ca să nu observ faptul că duc o viață într-un scaun rulant”, zice tânărul profesor.

Andrei poate vorbi la nesfârșit despre neajunsurile Republicii Moldova, despre oameni și atitudinea lor față de persoanele cu nevoi speciale, dar în ultimul timp este prea ocupat cu proiectele sale de design și mai uită de probleme.

”În Portugalia, persoanele cu dizabilități sunt considerate mai capabile decât persoanele de rând, de foarte multe ori li se cere opinia față de anumite subiecte din domeniul social sau politic. Sunt implicate în diferite activități sociale. În Republica Moldova, acest lucru se întâlnește foarte rar sau chiar deloc, țara noastră e mult mai înapoiată”, crede Andrei.

Autobuzele din Portugalia vs microbuzele din Chişinău

Recent, posturile de televiziune de la Chişinău prezentau un subiect în care un tânăr cu dizabilităţi aştepta ore în şir în ploaie la staţie şi niciun microbuz nu vroia să se oprească să-l ia. Andrei are un exemplu din Portugalia în care chiar el a fost eroul. ”Într-o zi după ce mă plimbasem prin oraş, aşteptam autobuzul să mă duc acasă. În acea zi, a venit un alt autobuz decât cel care venea de obicei. Am chemat șoferul pentru a-mi deschide rampa pentru cărucior, lucru care intră în obligațiunile lui. Bărbatul a încercat s-o deschidă, dar aceasta era defectată și s-a blocat. Nu a stat mult pe gânduri și a chemat repede câțiva bărbați care m-au ajutat să urc. După ce am coborât, șoferul s-a apropiat de mine și si-a cerut scuze pentru disconfortul creat. I-am mulțumit şi încercam să-mi imaginez un caz asemănător în Republica Moldova. Aici nu mi s-ar fi întâmplat niciodată aşa ceva”, își amintește Andrei.

Vrea să fie acceptat aşa cum este

Atunci când îi este mai greu și se simte neajutorat, Andrei își amintește mereu că există undeva persoane într-o situație mult mai grea decât a lui. În pofida tuturor greutăților, se consideră o persoană „de încredere” şi care „știe ce vrea de la viață”.

El crede că tinerii din Republica Moldova ar trebui să fie mai deschiși față de persoanele cu dizabilități și să țină cont de faptul că aceste persoane au sentimente, scopuri în viață, și că nu întotdeauna necesită un ajutor fizic. Pur şi simplu vor să fie acceptați în societate. ”Tinerii, adică viitoarea generație, ar putea contribui la schimbarea opiniei față de noi, oamenii cu nevoi speciale. Numai aşa am avea o societate diversificată, activă și incluzivă”, ştie soluţia Andrei Avornic.

Daniela Hadei

Autor: