REFORMĂ ÎN JUSTIȚIE // Numirea judecătorilor la Curtea Constituțională se schimbă: Interviuri publice, verificare de integritate și criterii obiective
600
Procedura de selectare și numire a candidaților pentru funcția de judecător al Curții Constituționale va deveni mai transparentă. Parlamentul a votat în lectura a doua un proiect de lege care prevede introducerea unor reguli mai clare în acest proces.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de președinta Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, Veronica Roșca, după adoptarea de către Comisia de la Veneția a unui aviz referitor la proiectul de lege privind Curtea Constituțională a Republicii Moldova. Documentul include, de asemenea, recomandările experților Comisiei Europene.
Proiectul prevede modificarea articolului referitor la criteriile de eligibilitate și la modul de selectare a candidaților pentru funcția de judecător al Curții Constituționale. Scopul noilor prevederi este instituirea unui cadru transparent, competitiv și clar structurat pentru alegerea judecătorilor.
Procedura de selectare a unui nou judecător va începe cu trei luni înainte de expirarea mandatului celui aflat în funcție. Astfel, autoritățile vor dispune de suficient timp pentru organizarea tuturor etapelor prevăzute de lege.
Instituțiile responsabile de selectarea candidaților – Parlamentul, Guvernul și Consiliul Superior al Magistraturii – vor fi obligate să desfășoare procedura în baza unor criterii obiective. Fiecare autoritate va publica pe pagina sa web oficială anunțul privind inițierea procesului, cerințele pentru candidați și termenul-limită pentru depunerea actelor.
O etapă obligatorie va fi consultarea publică, însoțită de verificarea integrității candidaților. CV-urile acestora vor fi publicate, iar societatea civilă, mass-media și alte persoane interesate vor putea transmite, într-un termen stabilit, informații documentate despre eligibilitatea, eventualele incompatibilități sau integritatea candidaților.
Procesul va include și intervievarea candidaților. Rezultatele finale vor fi publicate pe pagina web a institutiei care a organizat procedura de selectare a candidatului pentru funcția de judecător al Curții Constituționale.
În acest mod, termenul pentru organizarea procedurii de selectare și desemnare a judecătorului Curții Constituționale va fi extins de la 45 de zile la trei luni. Extinderea este necesară pentru a asigura timpul suficient desfășurării efective și corespunzătoare a tuturor etapelor procedurale.
Potrivit legislației, Curtea Constituțională este formată din șase judecători, numiți pentru un mandat de șase ani. Doi judecători sunt numiți de Parlament, doi de Guvern și doi de Consiliul Superior al Magistraturii. Pe durata mandatului, aceștia sunt inamovibili și independenți, supunându-se numai Constituției.
14.10.2026
08:28
12.10.2026
20:41
12.10.2026
17:02
12.10.2026
16:03
12.10.2026
13:17
12.10.2026
11:31
09.10.2026
12:28
09.10.2026
10:03
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:27
15.10.2026
09:32
15.10.2026
09:31
15.10.2026
09:31
15.10.2026
09:24
15.10.2026
06:03
15.10.2026
01:30
15.10.2026
00:15
15.10.2026
00:03
14.10.2026
23:58
14.10.2026
23:11
14.10.2026
20:28
14.10.2026
20:23
14.10.2026
20:20
14.10.2026
19:54
14.10.2026
19:27
14.10.2026
19:23
14.10.2026
19:03
14.10.2026
18:59
14.10.2026
18:16
14.10.2026
17:30
14.10.2026
17:26
14.10.2026
17:14
14.10.2026
16:46
14.10.2026
16:34
14.10.2026
15:39
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Maia Sandu, în marja Moldova Security Forum: „Unirea ne-ar aduce mai multă securitate”. Când și în ce condiții devine UNIREA opțiunea principală pentru Chișinău

















