ONG-urile de media cer revenirea presei în sala de ședințe a Parlamentului
2794
Sursa: Mircea Zatushevschi
Mai multe ONG-uri de media cer Parlamentului să permită presei să aibă acces în sala de ședințe a Legislativului. Semnatarii consideră că „limitarea accesului jurnaliştilor la lucrările plenului Parlamentului contravine principiului transparenţei procesului decizional şi constituie o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare.”
Cele opt instituții care au solicitat accesul liber al presei explică faptul că reprezentații mass-media sunt obligaţi să stea într-o sală separată, iar cameramanii nu pot filma independent ședințele plenare și nici imagini pe holurile Parlamentului. Aceste condiții tehnice ar constitui un impediment în exercitarea activității lor.
„Considerăm acțiunile Legislativului de izolare a reprezentanților presei ca fiind neîntemeiate, atât din punct de vedere legal, cât și moral. Publicul este în drept să cunoască poziția fiecărui deputat în parte asupra problemelor discutate, iar jurnaliştii trebuie să-şi exercite nestingherit misiunea de mediatizare a diferitor aspecte ale activităţii legislative. Organizațiile semnatare solicită Parlamentului Republicii Moldova să identifice și să întreprindă acţiuni practice neîntârziate privind asigurarea accesului presei în sala de ședințe”, se mai arată în declarație.
Anterior, mai mulți lideri ai fracțiunilor majorității parlamentare au promis de mai multe ori că vor găsi soluții pentru revenirea presei în sala de ședințe.
05.03.2024
13:40
24.02.2023
11:16
22.04.2021
15:12
16.04.2021
15:23
10.07.2020
14:33
30.06.2020
11:00
18.06.2020
17:57
01.06.2020
11:09
29.05.2020
12:53
29.05.2020
12:26
21.09.2026
17:17
21.09.2026
17:03
21.09.2026
16:41
21.09.2026
16:25
21.09.2026
16:18
21.09.2026
15:55
21.09.2026
15:44
21.09.2026
14:25
21.09.2026
14:15
21.09.2026
14:13
21.09.2026
13:44
21.09.2026
13:39
21.09.2026
13:37
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:20
21.09.2026
13:15
21.09.2026
13:01
21.09.2026
12:41
21.09.2026
12:06
21.09.2026
11:47
21.09.2026
11:44
21.09.2026
11:40
21.09.2026
11:15
21.09.2026
11:06
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură


















