Oițele de la Cantemir, pe „drum european”
3619
De elită // Născut în capitală și deprins cu munca la birou, Iachim Timofti spune că a inițiat o afacere cu ovine de prăsilă pentru a pătrunde ulterior pe piețe din exterior, cum ar fi statele arabe sau cele europene
Din discuțiile cu Iachim Timofti din capitală se creează impresia că ai de-a face cu un fermier sadea, pentru ca mai apoi să afli că a investit în creșterea ovinelor de rasă cu un alt scop. „După ani de zile munciți peste hotare, am revenit acasă și m-am întâlnit cu rudele de la Cantemir. La sud s-au păstrat foarte bine tradițiile în domeniul oieritului și am rămas impresionat de devotamentul celor de acolo față de această activitate”, relatează bărbatul.
Planurile mărețe
Totuși, deși a investit încă acum câțiva ani în deschiderea unei ferme de oi de prăsilă, abia în acest an s-a întors definitiv acasă pentru a dezvolta afacerea. „Ovinele sunt de rasă autohtonă „Țigaie”, perfecționată în cadrul instituțiilor specializate de la noi. Trebuie să dezvoltăm ceea ce e specific pentru meleagurile noastre în oierit. Pe lângă stâna cu cele 450 de oițe câte sunt pe moment la Cârpești, Cantemir, mai producem și furajele necesare din culturile care cresc tot pe suprafețele proprii. Am planuri mărețe și, din anul 2014, am început realizarea acestui vis”, susține Iachim Timofti.
Afacere europeană cu ovine
A lucrat mulți ani manager în domeniul exporturilor și susține că această activitate milenară de pe aceste meleaguri trebuie să ajungă la performanțe înalte și să cucerească noi piețe de desfacere. Astfel, prețul oferit aici pentru un kilogram de masă vie este de 125 de lei pe care fermierul îl vede ca pe unul foarte mic și care este acceptat de ciobanii de la noi din cauză că nu există piață de desfacere, dar și pentru că intermediarii fac legea. „Am finisat acum proiectul privind edificarea unui spațiu special de peste 1,5 mii metri pătrați în care să fie amenajată o încăpere dotată cu toate tehnologiile necesare pentru creșterea ovinelor. De asemenea, vom crea o linie de producere a brânzeturilor, dar și a furajului granulat. Doar în construcție investițiile se ridică la 1,4 milioane de lei, iar tehnologiile sunt evaluate la circa 100-150 de mii de euro. Totul să fie ca în Europa!”, își împărtășește bărbatul planurile și speranțele.
Cerere din țările arabe și Turcia
Iachim Timofti afirmă, însă, că cel mai mare obiectiv trasat în calea dezvoltării acestei afaceri este crearea condițiilor pentru ca ovinele elitare de la noi și brânzeturile de oaie să ajungă în exterior. „Am avut deja propuneri din partea țărilor arabe și a Turciei, dar ne gândim și la România, Bulgaria sau Austria. Ferma de la Cârpești are cel mai mare număr de capete din Cantemir, iar în august deja toată brânza produsă aici era vândută. Oieritul are un potențial foarte mare, dar ascuns și anume prin lărgirea piețelor de desfacere vom face ca aceste produse să poată fi cunoscute în toată lumea. În țările arabe putem să exportăm masă vie, însă în statele europene nu. În acest scop, intenționez să deschidem cât mai curând un abator, deoarece nu avem unul la Cantemir”, a mai spus Iachim Timofti.
„Pionierul revoluționar” din oieritul autohton
Este sigur de capacitățile sale și speră să aibă destule puteri ca să treacă peste toate obstacolele, cum ar fi lipsa accesului la finanțare și a forței de muncă specializată. „Deja este bine că avem suprafețele cultivate cu ce este necesar pentru a asigura hrana oițelor. În rest, iată acum mă duc să duc mănuși celor care îngrijesc de oițe. Încercăm să le creăm condițiile necesare pentru ca să dorească să muncească. De câte ori am puțin timp ca să stau în preajma lor, îmi dau seama că voi avea numai de câștigat din această afacere. Cel mai important este că atât eu, cât și familia mea ne vom apropia prin agricultură mai mult de rădăcinile noastre. Știu că anul viitor este al oii și vreau să vă spun că, din câte am observat, aceste animale nu sunt capricioase, sunt zburdalnice și foarte prietenoase. Sper ca anul viitor să fie caracterizat anume prin astfel de calități”, a menționat fermierul.
Iachim Timofti nu regretă că a renunțat la munca de birou și se vede ca un fel de pionier care ar schimba lucrurile în oieritul autohton prin a-i face pe consumatorii din afară să se îndrăgostească de produsele moldovenești.
05.12.2025
11:01
50
Lansarea analizei OCDE: O nouă perspectivă asupra politicilor investiționale în Moldova
05.12.2025
10:52
73
Fonduri avantajoase pentru 250 de afaceri agricole prin Programul FCA în 2025
05.12.2025
10:08
278
Secretarul de stat Mircea Păscăluță prezintă progresele Moldovei în transporturi la reuniunea de la Bruxelles
04.12.2025
18:26
625
Planuri ambițioase pentru creșterea independenței energetice: Linia electrică Strășeni-Gutinaș, un pas crucial în securitatea energetică a Moldovei, susținută de un grant american de 130 milioane dolari
04.12.2025
15:20
643
Moldelectrica se transformă: Guvernul pregătește reorganizarea operatorului național de energie într-o societate pe acțiuni
03.12.2025
19:10
847
Guvernul discută reforma recrutării în serviciul public pentru asigurarea șanselor egale și profesionalismului
03.12.2025
18:46
860
Dezvoltarea regională în Moldova, impulsionată de întâlnirea dintre liderii de raion și Ministerul Infrastructurii
03.12.2025
14:58
749
Ghid inovator pentru agricultură și energie în Moldova: Cum să îmbini eficient panourile fotovoltaice cu culturile agricole
03.12.2025
14:42
776
O nouă șansă pentru investitori: Termenul-limită al apelului european pentru Republica Moldova se apropie!
03.12.2025
14:01
725
Regulamentul pentru transportul mărfurilor periculoase din Moldova se aliniază standardelor UE pentru siguranță sporită pe drumuri
05.12.2025
11:23
15
Sportiva ucraineană Sofiia Lyskun renunță la titlurile sale după ce se alătură Rusiei din dorința de a progresa
05.12.2025
11:19
42
Trei tineri din Chișinău, condamnați la închisoare pentru trafic de droguri în cantități mari; alți doi, reținuți în arest preventiv.
05.12.2025
11:01
37
Lansarea analizei OCDE: O nouă perspectivă asupra politicilor investiționale în Moldova
05.12.2025
10:59
52
Drone misterioase observate în apropierea avionului lui Zelenski la Dublin declanșează alertă de securitate în Irlanda
05.12.2025
10:52
58
Fonduri avantajoase pentru 250 de afaceri agricole prin Programul FCA în 2025
05.12.2025
10:50
55
Sprijin financiar de 1.5 milioane lei pentru elevii și profesorii olimpici, anunțat de Consiliul Central de Coordonare pentru 2026
05.12.2025
10:17
328
Putin amenință că Rusia va ajunge la granița cu R. Moldova diplomatic sau prin arme. Dictatorul anunță că vrea să cucerească ceea ce rușii numesc „Novorossia”
05.12.2025
10:08
276
Secretarul de stat Mircea Păscăluță prezintă progresele Moldovei în transporturi la reuniunea de la Bruxelles
05.12.2025
08:19
364
Horoscopul zilei 05.12.2025
05.12.2025
06:27
421
Prețul petrolului în creștere pe fondul tensiunilor din Ucraina și al așteptărilor de politică monetară în SUA
04.12.2025
21:38
604
Xi Jinping și Emmanuel Macron la Beijing: Cooperare economică și urși panda pentru relații culturale mai strânse între China și Franța
04.12.2025
20:45
598
Norii se risipesc pe 05.12.2025
04.12.2025
19:57
636
Maia Sandu discută cu eurodeputații despre drumul european al Republicii Moldova și sprijinul de 1,9 miliarde de euro pentru economie
04.12.2025
19:34
860
Eșec umilitor pentru Moscova: Racheta Sarmat se prăbușește la scurt timp după lansare, punând sub semnul întrebării disuasiunea nucleară a Rusiei
04.12.2025
19:10
526
Atenție pentru turiști: protestele fermierilor din Grecia pot bloca traficul rutier
04.12.2025
18:26
624
Planuri ambițioase pentru creșterea independenței energetice: Linia electrică Strășeni-Gutinaș, un pas crucial în securitatea energetică a Moldovei, susținută de un grant american de 130 milioane dolari
04.12.2025
16:40
937
Macron avertizează liderii europeni despre posibilele mișcări ale SUA în privința Ucrainei, dezvăluie Der Spiegel.
04.12.2025
16:38
615
Copiii refugiați din Ucraina primesc sprijin educațional la Căușeni: eforturi pentru integrarea în sistemul moldovenesc
04.12.2025
15:27
631
Vladimir Putin își prezintă bilanțul anual pe 19 decembrie, într-o conferință maratonă cu presa și cetățenii, într-un context tensionat de război și provocări economice
04.12.2025
15:22
528
Chișinăul găzduiește Campionatul European de Kettlebell, reunind sportivi de top din 16 țări
04.12.2025
15:20
642
Moldelectrica se transformă: Guvernul pregătește reorganizarea operatorului național de energie într-o societate pe acțiuni
04.12.2025
13:53
651
Sute de mii de ucraineni fără curent și căldură în urma atacurilor ruse asupra Odessei și Hersonului
04.12.2025
12:42
659
Vizita lui Putin în India: Petrol, alianțe strategice și echilibrul geopolitic al lui Modi
04.12.2025
12:30
719
Cahul se pregătește pentru un centru universitar puternic prin integrarea cu Universitatea Tehnică a Moldovei
04.12.2025
12:20
678
Putin afirmă intenția de a prelua Donbasul prin forță dacă trupele ucrainene nu se retrag
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.96
1 RON
3.89
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














