Stiri

O tradițională expoziție pascală, inaugurată la Chișinău

Social 15.04.2015 12:29 Vizualizări1534
O tradițională expoziție pascală, inaugurată la Chișinău

Un eveniment cu genericul „A Treia Zi de Paşti” a fost inaugurat ieri la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. În cadrul acestuia a fost vernisată o expoziţie de obiecte de cult şi ouă încondeiate. Evenimentul s-a deschis cu un recital de cântece şi obiceiuri pascale.

În cadrul expoziţiei sunt prezentate icoane, obiecte de cult şi cărţi rare, datate cu sfârşitul secolului XVIII – începutul secolului XX, oferite de slujitorii bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Cinişeuţi, raionul Rezina.

„Sunt lucrări care au peste două sute de ani, reprezentând o podoabă a bisericii și suntem obligați să le transmitem urmașilor”, a menționat Igor Cojocari, protopop de Rezina.

Expoziţia cu acest generic este vernisată pentru a 17-a oară. „De mai mulţi ani organizăm evenimentul în colaborare cu Mitropolia Moldovei, propunându-ne drept scop să promovăm valorile creştine”, a spus colaboratoarea muzeului, Valentina Onofriescu.

La eveniment sunt expuse şi ouă încondeiate, realizate în cadrul atelierului care se desfăşoară anual în preajma sfintelor sărbători de Paşte.

„Icoanele bisericești și ouăle încondeiate mi-au captat atenția, pentru că sunt deosebite și trebuie văzute de toți, mai ales în această perioadă”, consideră vizitatoarea Maria Țurcanu.

Expoziţia va fi deschisă până pe 3 mai, iar intrarea este liberă.

Autor: Victoria Bortă
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4832 CA are trei membri noi
Top stiri
Horoscopul zilei 26.10.2026 26.10.2026 12:22 530 Horoscopul zilei 26.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.22 1 USD 18.06 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 26.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri