11:12:54 16.04.2024
Stiri

O moldoveancă își apără conaționalii în SUA

Moldovenii în lume 11.04.2014 09:14 Vizualizări6532 Autor: Ziarul National
O moldoveancă își apără conaționalii în SUA


Comparație // „În America nu s-a auzit despre mituirea judecătorilor, iar procesul judiciar este chiar onest, bazat pe profesionalism și pregătirea bună a părților”

A plecat acum opt ani peste Ocean, iar astăzi conduce biroul din New York al unei companii juridice importante din SUA. Se ocupă în special de dosarele imigranților, iar datorită ei mai mulți moldoveni au reușit să-și legalizeze șederea în această țară. Însă, până a ajunge la o asemenea situație, Diana Pînzescu a studiat foarte mult, obținând licența americană de avocat după examene riguroase.

Avea un job bine plătit, dar a vrut mai mult

Diana este originară din orașul Bălți și a absolvit două facultăți. Mai întâi, a studiat Limbile Străine: germana și engleza, iar pe parcurs a mers la o școală de vară la Universitatea din orașul Heidelberg, Germania, apoi printr-un program de schimb a studiat un an la o universitate din statul Wisconsin din Statele Unite. După absolvirea primei facultăți, a fost angajată de Ambasada americană la Chișinău, iar în paralel a făcut și cea de-a doua facultate - Dreptul la Universitatea de Stat din Moldova. După obținerea licenței în drept, a fost promovată de Ambasada SUA într-o funcție juridică. Deși avea un job bine plătit, a decis să aplice la un program de masterat în America, fiind acceptată la Universitatea George Washington din orașul Washington DC, care i-a oferit și o bursă de la judecătorul de pe atunci al Curții Internaționale de Justiție, Thomas Buergenthal.

A luat licența americană de avocat din prima încercare

Vorbește cu mare satisfacție despre studiile în SUA, deoarece acel an la masterat, din punct de vedere intelectual, a fost cel mai interesant din viața ei. Ulterior, a susținut examenul pentru barou și a luat licența de avocat. „Acel examen mi s-a părut cel mai greu din viața mea și o spun cu mândrie că am luat examenul din prima. Nu toți reușesc să ia baroul din prima încercare. Cele două zile de examen, de dimineață până seara, sunt o adevărată tortură. La examenul de bază se mai adaugă încă un examen de jumătate de zi, de testare a cunoștințelor de etică profesională. Abia după obținerea licenței, fiecare avocat își alege domeniul de specialitate”, ne-a dezvăluit specialista în dreptul imigrațional.

A reprezentat România și Uzbekistanul în instanțele internaționale

Imediat după absolvire, conaționala noastră a avut norocul să primească o ofertă de la una dintre cele mai mari și prestigioase firme de avocați din SUA – „White & Case”, unde a lucrat timp de un an în calitate de avocat internațional. „A fost foarte interesant, am lucrat pe câteva dosare de arbitraj internațional de reprezentare a României și a Uzbekistanului la Curtea de Arbitraj a Centrului Internațional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiții”, zice ea. După terminarea contractului la „White & Case”, i s-a propus să lucreze la o firmă imigrațională, oferindu-i-se posibilitatea de a merge în instanța de judecată chiar din prima săptămână de activitate.

Avocata imigranților

Actualmente, Diana gestioneazăbiroul din New York al firmei „Fisher &Frommer”, care își are oficiul central în Orlando, Florida. Este avocatul principal al biroului din New York, având putere de decizie în dosarele pe care le administrează acesta. Este responsabilă de dosare din domeniul dreptului imigrațional, de reprezentare a clienților pentru a le obține diferite tipuri de vize sau legalizare a statutului permanent de „green card”. De asemenea, administrează dosarele clienților care au încălcat condițiile de ședere legală în SUA și sunt în proceduri de deportare sau care au comis infracțiuni penale și riscă să fie expulzați. „Jobul meu este să găsesc o bază legală pentru a le opri deportarea și de a le permite să rămână în SUA”, a explicat avocata.

În America nu există cazuri de mituire a judecătorilor. „Corupție există desigur și aici, America nu este lipsită total de corupție, dar ea este la un nivel diferit și sub o altă formă. Nu s-a auzit despre mituirea judecătorilor, iar procesul judiciar este chiar onest, bazat pe profesionalism și pregătirea bună a părților, mai ales că în SUA există și sistemul de jurați, care face corupția în justiție aproape imposibilă”, a dezvăluit Diana.

I-a ajutat pe moldoveni sa ia „green card”-ul

Avocata a fost solicitată și de moldovenii noștri de acolo să le rezolve anumite probleme de ordin juridic. Ea mărturisește că a avut o plăcere extraordinară să lucreze cu aceste dosare, deși au fost destul de complicate, reușind să obțină pentru ei „green card”-ul. Apelează la serviciile ei și clienți din fosta URSS, însă, spune Diana,în biroul din New York există „o reprezentare a absolut tuturor continentelor cu imigranți din toată lumea”.

New York – orașul care nu doarme niciodată

Am mai întrebat-o pe protagonista noastră dacă orașul unde locuiește este unul foarte agitat, așa precum se spune. „Viața în New York este într-adevăr foarte tumultoasă. Se zice că New Yorkul este orașul care nu doarme niciodată și este adevărat. Este plin de lume care mereu este în grabă să ajungă undeva. Aici ai posibilitatea să găsești orice activitate sau obiect, sau servicii, este megapolisul în care poți să găsești orice. În același timp, este un oraș multicultural, orice om, indiferent de țara din care provine, putând găsi un colțișor unde se poate simți ca acasă. Pot fi găsite cartiere micuțe sau stradele autentice unde poți să te simți, pe câteva clipe, ca la Paris sau ca în Italia, China sau, de ce nu, în R. Moldova. La New York, în cartierul Brooklyn, există un restaurant care se numește „Moldova”. Chelnerii vorbesc toți româna, iar bucatele sunt ca acasă”, spune jurista noastră.

Unicul lucru care îi lipsește Dianei Pînzescu, departe de țară, sunt părinții, pe care încearcă să-i viziteze cel puțin o dată pe an.

Cătălin Mihai


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md