NUNTĂ la penitenciarul de la Cricova
Un deţinut care se află în Penitenciarul nr.15 din orășelul Cricova și soția sa, care se află în libertate, şi-au jurat credinţă şi iubire veşnică în faţa altarului.
Cununia religoasă a avut loc în biserica cu Hramul „Naşterea Maicii Domnului” de pe teritoriul instituţiei de detenţie şi a fost oficiată de preoţii capelani ai sistemului penitenciar, Nicolae şi Andrei.
Evenimentul nu s-a deosebit cu nimic de o cununie de la libertate. Mireasa, în vârstă de 25 de ani, a optat pentru o rochie albă, iar mirele a purtat un costum negru clasic. La ceremonie au fost prezenţi naşii celor doi, dar şi rudele acestora.
Căsătoria civilă a tinerilor a avut loc în anul 2014, după gratiile penitenciarului de la Cricova, iar acum aceștia au decis să-și unească destinele şi în faţa lui Dumnezeu.
Angajații penitenciarului susțin că astfel de evenimente care au loc în viaţa persoanelor private de libertate au un impact pozitiv asupra comportamentului acestora, motivându-i să aibă un comportament responsabil şi fără abateri în perioada detenţiei.
FOTO // ,,Aurora boreală" pe cerul R. Moldova. Explicațiile specialiștilor despre fenomenul rar, care nu a mai avut loc în ultimii 20 de ani
Originea denumirii continentului nostru, Europa, strâns legată de una dintre cele mai celebre legende de dragoste
Secția Anestezie și Terapie Intensivă, inaugurată la Spitalul Clinic Bălți după reparație capitală: Investiție de 29 de milioane de lei