Noutăți la Bacalaureatul din acest an
2647
Elevii care deţin certificate ce atestă un nivel superior de competență la oricare dintre limbile străine studiate în clasele liceale vor putea obține automat nota „10” la examenul de Bacalaureat. Aceasta este una dintre noutățile introduse de Ministerul Educației în actuala sesiune.
Pentru a fi scutiți de examen, elevii trebuie să depună o cerere la secretariatul instituţiei de învăţământ, certificatul de cunoaștere a limbii în original și trei copii ale acestuia și o copie a buletinului de identitate. Pentru candidații care au promovat examenul „TOEFL” se acceptă certificatul în format electronic.
„O comisie va verifica dacă acești candidați întrunesc cerințele pentru acordarea notei zece și va înainta cererile către Agenția de Asigurare a Calității. Urmare a dosarelor primite, agenția va solicita organizațiilor internaționale care au emis aceste certificate să confirme autenticitatea lor și abia atunci va fi acordată nota zece din oficiu”, a explicat viceministrul Educației, Igor Grosu, cum va fi aplicat noul regulament.
Condiții mai bune pentru elevii cu dizabilități
În premieră, în actuala sesiune, elevii cu cerințe educaționale speciale vor avea mai multe facilități. Candidații vor avea timp suplimentar pentru rezolvarea testelor - cu o oră mai mult la trei examene și cu două ore mai mult la proba de limbă străină.
Elevii aflați în scaune cu rotile vor susține BAC-ul în instituții dotate cu rampe de acces și grupuri sanitare adaptate. Cei care nu pot citi din cauza unor probleme grave de vedere sau nu pot scrie având deficienţe neuro-motorii vor dispune de un asistent individual. Candidaţii imobilizaţi la pat pot solicita susţinerea testelor la domiciliu.
„Instrucțiunea care stabilește procedurile de organizare a examenelor pentru elevii cu cerințe educaționale speciale a fost consultată cu membrii Consiliului pentru Prevenirea şi Eliminarea Discriminării. Documentul a fost elaborat pentru a acorda şanse egale tuturor elevilor”, a punctat Igor Grosu.
Examenele de BAC se vor desfășura în perioada 2-19 iunie. La sesiune s-au înscris circa 27 de mii de candidați, inclusiv șapte mii de restanțieri din anii precedenți.
23.04.2021
12:09
15.02.2019
12:19
09.11.2017
12:10
06.07.2017
09:03
04.07.2017
16:01
04.07.2017
07:30
12.06.2016
20:00
02.11.2015
10:59
31.07.2015
12:56
31.07.2015
11:38
10.07.2015
20:40
06.07.2015
14:26
26.08.2026
14:30
26.08.2026
14:23
26.08.2026
14:22
26.08.2026
14:16
26.08.2026
13:45
26.08.2026
13:32
26.08.2026
13:16
26.08.2026
13:14
26.08.2026
13:11
26.08.2026
13:10
26.08.2026
13:10
26.08.2026
13:07
26.08.2026
12:37
26.08.2026
12:34
26.08.2026
12:30
26.08.2026
12:23
26.08.2026
12:11
26.08.2026
12:11
26.08.2026
11:38
26.08.2026
11:34
26.08.2026
11:23
26.08.2026
11:06
26.08.2026
11:01
26.08.2026
10:47
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului

















