Noul Ambasador al SUA la Chișinău i-a urat SUCCES lui Chiril Gaburici
1578
pldm.md Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, și candidatul la funcția de premier, Chiril Gaburici, au avut astăzi o întrevedere cu James D. Pettit, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, Christopher Socha, directorul legislativ în cadrul Oficiului senatorului SUA, James E. Risch şi Paul Graddon, ultimul ofiţer politico-economic la Ambasada SUA din Chişinău.
Potrivit unui comunicat de presă al PLDM, discuţiile au vizat procesul politic din R. Moldova, formarea noului Guvern, ale cărui priorităţi ţin de implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, asigurarea funcţionalităţii instituţiilor statului, negocierea unui nou program cu Fondul Monetar Internaţional, stabilizarea situaţiei din sistemul bancar al țării noastre. Un alt subiect abordat a ținut de securitatea regională.
„Suntem la etapa de ajustare a programului de guvernare. Obiectivele lui rămân aceleaşi, dar vom face anumite îmbunătăţiri în urma consultărilor avute cu mediul academic, sindicatele şi patronatele. Republica Moldova are nevoie de un Guvern funcţional şi cred că vom reuşi să obţinem votul de încredere al Parlamentului. Vom face tot ce ne stă în puteri să ne mişcăm înainte şi să trecem la faza de implementare a Acordului de Asociere”, a menţionat Vlad Filat la întrevedere.
Oficialii americani i-au urat succes candidatului desemnat la funcţia de premier, exprimându-şi speranţa că, în cel mai scurt timp, Guvernul va fi învestit.
De asemenea, James D. Pettit a reiterat că SUA vor susţine în continuare procesul de realizare a reformelor, dezvoltare şi modernizare a Republicii Moldova.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
26.10.2026
15:36
26.10.2026
14:25
26.10.2026
13:50
26.10.2026
13:41
26.10.2026
12:44
26.10.2026
12:35
26.10.2026
12:22
26.10.2026
11:05
26.10.2026
09:41
26.10.2026
09:28
26.10.2026
08:43
26.10.2026
08:41
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 19.10.2026
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026

















