Stiri

NOU // „Energocom” va putea monitoriza și prognoza producerea energiei electrice din surse regenerabile

Actualitate 17.08.2022 10:10 Vizualizări1281
NOU // „Energocom” va putea monitoriza și prognoza producerea energiei electrice din surse regenerabile PNUD Moldova

Furnizorul central de energie electrică din R. Moldova, SA „Energocom”, va putea gestiona, cu sprijinul UE și PNUD, prognozarea producerii de energie electrică din surse regenerabile, ceea ce îi va permite să reducă dezechilibrele individuale ale producătorilor contractați.

Un software specializat care prognozează energia electrică produsă din surse regenerabile va fi dezvoltat pentru „Energocom” și producătorii contractați în cadrul programului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat cu 10 milioane de euro de către Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova.

Conform regulilor pieței energiei electrice, furnizorul central de energie electrică, „Energocom”, este responsabilul grupului de echilibrare constituit din centralele electrice de termoficare urbane și din centralele electrice eligibile care produc energie din surse regenerabile și au delegat responsabilitatea echilibrării către Energocom SA.

Potrivit datelor Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale pentru luna iunie 2022, în R. Moldova erau instalate centrale electrice fotovoltaice cu capacitatea de aproape 25 de MW, centrale eoliene cu capacitatea de 73,4 MW, biogaz – 6,3 MW și hidrocentrale cu capacitatea de 16,3 MW.

Conform noilor reguli ale pieței, intrate în vigoare la 1 iunie curent, energia electrică nu mai este tranzacționată post-factum conform valorilor efectiv înregistrate, ci conform valorilor notificate (prognozate) de producători. Astfel, furnizorul central de energie electrică are sarcina de a gestiona dezechilibrele individuale ale producătorilor contractați.

Directorul general interimar al „Energocom”, Victor Bînzari, afirmă că întreprinderea urmează să elaboreze o strategie de dezvoltare a întreprinderii, precum și să întreprindă alte măsuri stringente pentru sporirea securității energetice a republicii, cum ar fi diversificarea furnizorilor de energie electrică și gaze naturale, extinderea activităților de furnizare pe piețele externe, susținerea producătorilor autohtoni de energie electrică în vederea diminuării dezechilibrelor etc.

Programul „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova” are menirea de a sprijini autoritățile publice din Republica Moldova și grupurile vulnerabile în contextul creșterii prețurilor la gazele naturale. Programul contribuie la reducerea vulnerabilității energetice printr-un program de încurajare a schimbării electrocasnicelor vechi cu unele noi, mai eficiente energetic, susținerea măsurilor de eficiență energetică în clădirile rezidențiale și instalarea panourilor fotovoltaice într-o serie de edificii publice.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.08 1 USD 17.93 1 RON 3.77 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 06.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri