SÂNZÂIENE // Această noapte este una MAGICĂ. Iată SUPERSTIȚIILE acestei nopți
3729
a1.ro Noaptea Sânzienelor este de pe 23 spre 24 iunie, noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul pentru cei care sărbătoresc pe stil nou.
Aceasta este o noapte magică, un moment de linişte, de echilibru, în care se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană.
Sărbătoarea Sânzienelor are loc la trei zile după solstiţiul de vară, cea mai lungă zi din an, moment de răscruce situat la mijlocul anului şi înscris sub semnul focului, al Soarelui.
Credințele populare legate de această sărbătoare sunt foarte multe.
De exemplu, în această noapte, ca şi în noaptea de Crăciun, se spune că animalele stau de vorbă. Cine le pândeşte le poate înţelege graiul şi poate afla multe taine.
Tot în această noapte se spune că răsare în mod magic floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege, înfruntând curajos duhurile care o păzesc. Acesta va putea citi gândurile oamenilor şi va descoperi comori ascunse.
De asemenea, în această noapte se înconjoară casa cu făcliile aprinse, la fel câmpurile cu cereale, fâneţele, grajdurile, aceasta pentru ca anul următor să fie mai bogat. În acelaşi timp, se fac zgomote puternice nocturne pentru a alunga duhurile rele.
Dacă o fată aruncă un buchet de flori de Sânziene prin uşa deschisă sau prin fereastră, atunci îşi va găsi în acest an ursitul. Alteori, buchetul se pune sub pernă, căci se spune că visele din această noapte se împlinesc.
Perioada solstiţiului de vară este şi prilej pentru organizarea târgurilor, bâlciurilor şi iarmaroacelor, pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei (Târgurile de Fete).
La solstiţiul de vară se atârnă crengi de arţar la uşi şi la ferestre, pentru că există credinţa fermă că în acest fel vor fi îndepărtate toate forţele malefice. Frunzele de arţar culese în această zi şi puse la uscat vindecă orice rană şi înlătură durerea de cap.
Dacă hainele, covoarele şi aşternuturile sunt expuse în 24 iunie la soare, ele nu vor fi mâncate de molii.
Dacă în această zi vezi o furnică roşie, aceasta este de foarte bun augur. Iar dacă găseşti o furnică în portmoneu, este un semn indubitabil că vei avea un an foarte bogat.
Se spune că dacă culegi şi mănânci la miezul nopţi de Sf. Ion Botezătorul petalele florii de grâu, numită albăstrica, tot anul vei avea noroc în toate.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:03
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european

















