Nicolae Timofti și-a decorat astăzi NAȘUL de cununie
4506
captura video Șeful statului Nicolae Timofti a oferit astăzi zeci de distincții în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc la Președinție. Printre persoanele decorate se numără actuali deputați, un fost ministru, mai multe persoane care activează în domeniul artei, dar și nașul de cununie al președintelui.
Spicherul Adrian Candu, deputatul democrat Marcel Răducan și fostul ministru al Sănătății Andrei Usatîi au primit „Ordinul de onoare” pentru „contribuție la promovarea reformelor bazate pe valorile si standardele europene și pentru merite deosebite în asigurarea negocierii și semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și liberalizarea regimului de vize cu UE”.
Președintele Curții de Conturi, Serafim Urechean, a primit titlul de „Om emerit”, iar scriitorul Mihail Cibotaru a fost decorat cu „Ordinul Republicii”.
Titlul de „Om emerit” i-a fost acordat și nașului de cununie al președintelui, preotul Ioan Ciuntu, parohul Bisericii„Sfânta Teodora de la Sihla”.
Chiar Nicolae Timofti a făcut dezvăluirea după ceremonia de decorare.
„Aici a vorbit nașul meu de cununie, Ioan Ciuntu, despre atracția față de biserică și a îndemnat să venim la biserică și eu vă îndemn, fiindcă sunt lăcașe sfinte de care omul are nevoie. Vă doresc un Paște fericit și să fim în paza Domnului”, și-a încheiat Nicolae Timofti discursul.
30.09.2019
15:10
13.10.2017
19:40
23.12.2016
14:19
22.12.2016
13:46
09.12.2016
15:24
30.11.2016
12:01
05.10.2016
18:04
12.07.2016
18:30
28.03.2016
08:33
18.02.2016
09:48
23.01.2016
12:41
21.09.2026
17:17
21.09.2026
17:03
21.09.2026
16:41
21.09.2026
16:25
21.09.2026
16:18
21.09.2026
15:55
21.09.2026
15:44
21.09.2026
14:25
21.09.2026
14:15
21.09.2026
14:13
21.09.2026
13:44
21.09.2026
13:39
21.09.2026
13:37
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:20
21.09.2026
13:15
21.09.2026
13:01
21.09.2026
12:41
21.09.2026
12:06
21.09.2026
11:47
21.09.2026
11:44
21.09.2026
11:40
21.09.2026
11:15
21.09.2026
11:06
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură

















