12:55:40 28.03.2024
Stiri

„Victoria” care ne divizează

Opinii 06.03.2015 07:58 Vizualizări2298 Autor: Nicolae Negru
„Victoria” care ne divizează


Semne diacritice // Acuzându-i pe europeni de intenții revizioniste, de rescriere a istoriei, Moscova își camuflează propriile falsuri

Presa trece cu vederea peste un conflict principial dintre comuniști și socialiști, declanșat săptămâna trecută, în urma adoptării în Parlament a unei hotărâri prin care anul acesta este marcat ca „An al veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial”. E o formulă folosită în mai multe țări europene, care însă a fost respinsă de deputații socialiști, pentru că nu ar face distincție între veteranii „buni”, care au luptat în rândurile Armatei Sovietice, și veteranii „răi” care au luptat în rândurile altor armate, „fasciste”. Fracțiunea socialiștilor insista asupra sintagmei plăcute Rusiei: „An al veteranilor Marii Victorii”. Victorii în „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, evident.

Deputații comuniști au înclinat balanța, votând împreună cu deputații liberal-democrați și democrați pentru ca supraviețuitorii conflagrației mondiale să nu fie discriminați, căci nu de ei a depins să meargă sau să nu meargă la război. Cu atât mai mult, aceasta se referă la basarabeni, pentru care URSS nu avea cum să fie „patrie”. „Cine suntem noi ca să condamnăm și să punem note evenimentelor care s-au întâmplat cu 70 de ani în urmă? În acel război înfricoșător au pierit 50 de milioane de cetățeni din diferite țări și de diferite naționalități”, s-a revoltat Voronin.

Gestul comuniștilor a provocat o adevărată isterie în publicațiile afiliate socialiștilor. „Comuniștii au votat pentru „Anul veteranilor SS” a titrat una dintre ele, ilustrând textul cu fotografia lui Voronin și a Violetei Ivanov, șefa fracțiunii comuniste, în uniforme SS. Liderului PCRM i s-au amintit toate „păcatele” comise „împotriva Rusiei”, inclusiv egalarea în drepturi a veteranilor Armatei Române cu veteranii Armatei Sovietice și, firește, renunțarea la Memorandumul Kozak. Și chiar ratarea posibilității de a schimba drapelul, alfabetul și imnul Republicii Moldova.

Ușurința cu care socialiștii și presa lor aplică eticheta „nazist”, „fascist” ne trezește asociații cu evenimentele din Ucraina. Că Dodon, Greceanîi și ceilalți socialiști sunt niște papagali, niște unelte ale Rusiei revanșarde, expansioniste nu mai trebuie demonstrat. Ar fi fost însă cazul, din punctul nostru de vedere, ca mass-media să se oprească un pic asupra diferenței principiale, esențiale, între sintagmele folosite de europeni și ruși.

Ideologema „marele război pentru apărarea patriei”, pe care o bagă pe gâtul „popoarelor frățești” Rusia, inclusiv prin intermediul structurilor CSI, vrea să ne facă participanți, actori ai „lumii ruse” separate de Europa, care a adoptat în acest sens o politică a concilierii și renunțării la terminologia divizivă, resentimentară, provocatoare de animozități. (Moscova a mai propus o medalie comună cu prilejul „Marii Victorii”, pe care președintele Nicolae Timofti a respins-o în mod legitim, după cum a procedat și Mihai Ghimpu cu cinci ani în urmă.)

Acuzându-i pe europeni de intenții revizioniste, de rescriere a istoriei, Moscova își camuflează propriile falsuri. Ideologema ei îi scoate în afara memoriei colective pe veteranii războiului de până la 22 iunie 1941, participanți la invazia Poloniei în septembrie 1939, la războiul sovieto-finlandez, declanșat de URSS, în noiembrie 1939, la ocuparea Basarabiei și Țărilor Baltice în 1940. Se ignoră astfel și rolul URSS în declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, pactul ei cu Germania nazistă.

„Prin slogane triumfaliste, militariste, „victoriste” nu vom putea construi o pace durabilă”,a punctat convingător deputatul liberal-democrat Valeriu Ghilețchi.

Frazeologia belicoasă, zăngăneala armelor ruse trezește îngrijorare în toată Europa și menține o stare de tensiune, de conflict în societatea noastră, căreia și așa nu-i lipsesc motivele de divizare.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md