Șase motive pentru ca liberalii să voteze Guvernul Leancă-2
3214
Semne diacritice
Modul în care se „negociază” formarea unui Guvern la Chișinău îi compromite nu numai pe liderii partidelor proeuropene, ci și sistemul democratic în general, căci mulți cetățeni îl identifică cu persoanele care îl reprezintă. Este un „cadou” pentru Putin și proiectul său antieuropean. Că unii lideri o fac din prostie, din dependență, nesimțire sau lăcomie patologică, iar alții, poate, își îndeplinesc astfel misiunea secretă, nu mai contează: ei contribuie la consolidarea sentimentelor antidemocratice și antieuropene în Republica Moldova, la creșterea taberei pro-ruse, îl ajută pe Putin să refacă URSS, într-o formă sau alta!
***
Încăpățânarea lui Voronin de a nu vota un Guvern condus de Iurie Leancă nu este motivată serios și poate fi rezultatul unor înțelegeri secrete. Cui prodest? Este în interesul PD să înlăture un concurent din cei mai redutabili, aflat în prima linie a popularității și încrederii, pentru a face loc oamenilor săi, dar încercarea ar putea da greș, dacă postul de premier va fi ocupat de Natalia Gherman. Un eventual eșec al lui Leancă nu este în interesul PLDM, căci dăunează coeziunii și reputației partidului și a liderului său.
Dacă nu are siguranța obținerii voturilor necesare, ar fi de preferat ca Iurie Leancă să renunțe la formarea Guvernului, decât să le dea posibilitate comuniștilor să joace spectacolul „principialității” lor spre satisfacția deplină a „scenaristului” din umbră. Ar fi bine ca el să insiste asupra cooptării PL la guvernare până la votul de marți din Parlament sau să aibă garanția PD că, peste două luni, va ceda liberalilor două portofolii de ministru. Altfel, cooptarea se va face doar pe contul PLDM.
***
Există mai multe motive pentru ca liberalii să voteze Guvernul Leancă-2, chiar dacă PD se împotrivește acestui fapt, refuzând să facă loc PL-ului la masa guvernării:
1. Votul de încredere al deputaților liberali pentru un Guvern Leancă-2 ar demonstra că PL este un partid pentru care funcțiile și portofoliile contează mai puțin decât asigurarea cursului european al Republicii Moldova.
2. Reputația PL și a liderului său, Mihai Ghimpu, ar avea de câștigat enorm și lucrul acesta se va manifesta în alegerile locale, inclusiv în municipiul Chișinău. Șansele lui Dorin Chirtoacă de a câștiga un al treilea mandat de primar al Chișinăului vor crește simțitor.
3. În eventualitatea unor alegeri parlamentare anticipate, rezultatele PL vor fi mai bune decât dacă liberalii nu vor sprijini Guvernul Leancă-2. Orice ar spune unii comentatori interesați, PL nu are cum câștiga din poziția de azi, de negociator inflexibil, care se cramponează de Ministerul Transporturilor (sau al Finanțelor, sau al Economiei), refuzându-l pe cel al Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
4. Liberalii vor avea satisfacția de a dejuca eventuala conspirație PD-PCRM (dacă nu cumva participă la aceasta).
5. PL ar demonstra astfel că este independent de PD, că nu există o alianță secretă între liberali și democrați împotriva liberal-democraților.
6. Nu este adevărat că votul de încredere pentru un Guvern implică neapărat participarea la guvernare. A vota un Guvern fără a face parte din acesta, din motive tactice, inclusiv de stabilitate, nu contravine nici spiritului, nici practicii democratice.
13.08.2025
11:00
2577
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3800
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
98198
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
55842
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
38804
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
39150
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
39799
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
40076
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
40549
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
40231
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
40129
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
38271
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
23.06.2026
19:52
42
Bruxelles lansează platforma Agendei de Conectivitate Europa-Asia, iar Republica Moldova își consolidează rolul de hub logistic regional
23.06.2026
17:03
318
80 de elevi olimpici din Republica Moldova, premiați la română și istorie cu sprijinul României
23.06.2026
16:59
342
Studenți elvețieni, în vizită la Ministerul Educației pentru a studia modelul moldovenesc de incluziune și relații interetnice
23.06.2026
14:40
357
Maia Sandu, de Ziua Suveranității: avem datoria să apărăm independența și drumul european al Republicii Moldova
23.06.2026
14:10
405
Congresul Național al Memoriei la Chișinău: 80 de ani de la foametea organizată și 85 de ani de la deportările sovietice
23.06.2026
14:05
393
Cod galben de instabilitate atmosferică – 23.06.2026, orele 13-23
23.06.2026
13:26
388
AIPA încheie apelul de compensare a pierderilor din secetă și arșiță pentru 2025: 345 de cereri depuse de agricultori
23.06.2026
13:17
384
Lista centrelor pentru examinarea contestațiilor la bacalaureat și gimnaziu, aprobată de Comisia Națională de Examene
23.06.2026
12:40
396
Programul Strategic al Politicii Agricole 2026–2030 a intrat în vigoare: noi finanțări și măsuri de sprijin pentru fermieri
23.06.2026
11:52
613
Autorul alertelor false cu bombă de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile
23.06.2026
11:21
359
MEC întărește parteneriatul moldo-ucrainean prin noi programe de formare pentru profesorii de limba ucraineană în școli și licee
23.06.2026
11:08
501
Funcționari ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, distinși cu Diploma de Onoare a Guvernului de Ziua funcționarului public
23.06.2026
10:32
474
Medic anestezist de la Spitalul Raional Comrat, trimis în judecată pentru neglijență care ar fi dus la moartea unui pacient accidentat în stare de ebrietate
23.06.2026
09:46
418
Procurorul General Alexandru Machidon felicită funcționarii publici cu ocazia zilei lor profesionale
23.06.2026
09:23
398
Examen de calificare cu teste unice pentru 1.870 de elevi din colegii și centre de excelență, organizat în 17 centre externe la nivel național
23.06.2026
08:46
482
Horoscopul zilei 23.06.2026
23.06.2026
08:18
516
Sentință așteptată în dosarul foștilor membri ai Comitetului de Creditare al Băncii de Economii, acuzați de prejudicierea băncii cu 3 miliarde de lei
22.06.2026
20:42
598
Marti, 23 iunie 2026: caniculă moderată, cu ploi de vară în nordul Republicii Moldova
22.06.2026
18:39
695
România își împărtășește la Ialoveni experiența în fonduri europene și infrastructură pentru a sprijini aderarea Republicii Moldova la UE
22.06.2026
18:24
896
UE confirmă la Bruxelles viitorul european al Republicii Moldova și accelerează negocierile de aderare
22.06.2026
17:39
699
Maia Sandu, mesaj ferm la Summitul UE – Republica Moldova: viitorul țării este în Uniunea Europeană
22.06.2026
17:36
657
Maia Sandu la Bruxelles: Summit Moldova–UE confirmă că viitorul țării este în Uniunea Europeană
583
Cod galben de caniculă pentru 23.06.2026
22.06.2026
12:56
814
Depozit clandestin de armament descoperit într-un bloc din Chișinău: contrabandist trimis în judecată, riscă până la 17 ani de închisoare
Bruxelles lansează platforma Agendei de Conectivitate Europa-Asia, iar Republica Moldova își consolidează rolul de hub logistic regional
80 de elevi olimpici din Republica Moldova, premiați la română și istorie cu sprijinul României
Studenți elvețieni, în vizită la Ministerul Educației pentru a studia modelul moldovenesc de incluziune și relații interetnice
Maia Sandu, de Ziua Suveranității: avem datoria să apărăm independența și drumul european al Republicii Moldova
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.61
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














