Plasa listei de partid și undița uninominalului


Semne diacritice
Sistemul electoral a fost schimbat. Putem vorbi la nesfârșit cum și în folosul cui, putem protesta, ne putem indigna și lansa în continuare apeluri și avertismente gratuite, ne putem tângui și invoca mereu Comisia de
Plahotniuc s-a dovedit a fi un jucător tare, cu „sânge rece”, calculat. Tactica bluffului nu l-a oprit. El putea fi clintit de pe pozițiile sale doar „impresionat” de numărul cetățenilor ieșiți în stradă să protesteze împotriva introducerii votului mixt. Dar, în mod evident, dorința, determinarea de a schimba „clasa politică” (povești de adormit copiii), manifestată de liderul PD, a fost mai puternică decât dorința cetățenilor Republicii Moldova de a păstra statu-quo-ul în această privință. Făcând abstracție de sondaje, trebuie să recunoaștem că majoritatea dintre ei au preferat să urmărească lupta sistemelor electorale de acasă, din fața televizorului.
A îndrăznit Plahotniuc să nesocotească în mod sfidător condițiile UE, de care depinde asistența financiară pentru Republic Moldova? Sau a făcut-o cu acordul tacit al Bruxelles-ului, sub imperiul factorului geopolitic care nu poate fi ignorat? E greu de spus, reacțiile sunt, deocamdată, contradictorii. În timp ce unii europarlamentari „tună și fulgeră”, alții tac sau chiar își exprimă sprijinul pentru modificarea sistemului electoral (Norica Nicolai, de exemplu).
Președintele PPE, Joseph Daul, a chemat Comisia Europeană să oprească orice finanțare și să reevalueze Acordul de asociere cu Republica Moldova. Dacă această idee se materializează, victoria lui Plahotniuc se transformă în una a
Pe de altă parte, premierul României vine al Chișinău cu „cadouri”, la trei săptămâni de la învestire. Ce ar însemna aceasta, dacă nu un sprijin explicit și un semnal că schimbarea sistemului electoral este o chestiune internă pe care România o neglijează.
Ziua de 20 iulie e și un prim eșec al noilor lideri ai luptei antioligarhice. E un eșec pe care trebuie să-l conștientizeze și să-i găsească rădăcinile. Tot anunțând că bat „ultimul cui” în sicriul oligarhiei, că au rămas zile numărate până își iau „țara înapoi”, ei s-au pomenit că nu mai sunt crezuți, că apelurile lor rămân fără răspuns. (Și, sincer vorbind nu toți cei care s-au postat în fruntea luptei cu oligarhia, care ne vorbesc de la tribună despre „căpcăun” merită încrederea noastră, dar aceasta e o altă temă.)
Bătălia e pierdută, însă războiul continuă. Nu e cazul să se exagereze, să li se inducă cetățenilor sentimente de panică. Nu e totul pierdut. Câștigul lui Plahotniuc e mai mult teoretic. În circumscripțiile uninominale, banii și influența sa vor trebuie să concureze cu autoritatea morală, cu potențialul de simpatie populară acumulat de opoziție. Va depinde și de tactica, de solidaritatea opoziției. Din păcate, a fost ratată șansa de a obține măcar scăderea pragului electoral pentru partide și votul uninominal în două tururi.
Cel mai șifonat din această istorie iese Dodon. Oricât ar mima el satisfacția, inițiativa sa de renunțare la sistemul electoral proporțional, inițiativă care dezavantajează mult PSRM-ul, nu are nicio explicație logică. Cetățenii care judecă nu pot să nu înțeleagă că cu „plasa” listei de partid se pescuiesc mai multe voturi decât cu „undița” votului uninominal.
PS: Într-un interviu acordat Radio Europa Liberă, dl Gheorghe Balan, vicepremier pentru Reintegrare, a dezmințit informația precum că plăcuțele de înmatriculare auto transnistrene vor conține însemne ale autoproclamatei „republici”. De unde rezultă că alarma din comentariul meu precedent intitulat „Primul pas spre federalizarea Republicii Moldova” este nejustificată, nu se confirmă. Mă bucur și le cer scuze cititorilor Ziarului NAȚIONAL pentru faptul că i-am indus în eroare.













































































