Merkel, Putin și Nero

Semne diacritice

Cancelarul german Angela Merkel a intrigat toată lumea declarând recent că victoria militarilor ucraineni asupra mercenarilor ruși din regiunile Donețk și Luhansk l-ar putea ofensa pe Putin și, de aceea, Kievul trebuie să o lase mai moale cu „operațiunea antiteroristă”, să caute o soluție pașnică de rezolvare a „conflictului”, provocat de agenții ruși, alimentat și întreținut cu armament și „voluntari” din Rusia. Ceea ce înseamnă că trebuie să se așeze la masa tratativelor cu autoproclamații conducători ai autoproclamatelor „republici populare” (agenți ai serviciilor secrete ruse, cum ar fi „transnistrenii” Vladimir Antiufeev și Alexandru Caraman, unii înlocuiți zilele trecute cu cetățeni ucraineni).

Merkel a fost învinuită imediat că ar avea o înțelegere secretă cu Putin. Căci asta își dorește și el: să îndrepte evenimentele în albia scenariului transnistrean, a unui conflict înghețat, cu interminabile negocieri. În presă au apărut articole despre trecutul comsomolist în perioada RDG, despre călătoriile tinerei Merkel la Moscova și cunoașterea bună a limbii ruse; iar ucrainenii și simpatizanții Ucrainei au poreclit-o „Frau Ribbentrop”, îndemnând să i se trimită mesaje de protest prin rețelele internetului.

Merkel nu neagă că „Europa își dorește relații bune cu Rusia”, însă mesajul ei poate fi citit și altfel: trebuie să ne temem de „ursul rănit”, înarmat cu rachete balistice și bombe nucleare, să nu ne încredem în capacitatea de stăpânire a lui Putin, în facultățile lui raționale. Cu nebunul nu te pui, e riscant să-l supărăm pe Putin, sugerează și ne avertizează ea. În aceste condiții, despre întoarcerea Crimeii nu mai poate fi vorba.

Pe de altă parte, Putin încearcă din răsputeri să dea impresia unui lider civilizat, comunică cu Duma de Stat, cu presa, discută cu alți lideri mondiali la telefon, încercând să le explice de ce a fost „nevoit” să ocupe Crimeea, s-a întâlnit și a discutat cu președintele ucrainean Petro Poroșenko. Pentru a-și demonstra intențiile pașnice, el a cerut Dumei de Stat să-i retragă dreptul de a introduce trupele în Ucraina, după ce le-a introdus.

Apropo de aparențe. De ce până și tirani ca Nero, având puteri nelimitate, fac efortul să păstreze aparențele, scriu scrisori de justificare către Senat ca să explice crimele comise? - se întreba Petronius, un personaj din romanul „Quo vadis” de Henryk Sienkievicz. De ce până și împăratul Tiberius, care, din punctul său de vedere, nu era un fricos ca Nero, își justifica fiecare pas făcut? „De ce crima, chiar și cea care dispune de puterea unui împărat, care e în afara pedepsei, tinde întotdeauna să aibă aparența adevărului, a justiției, a virtuții?”, se mira el, ajungând la concluzia că e din cauză că „încălcarea legii este urâtă, iar virtutea este frumoasă”.

De aceea, Putin nu vorbește despre războiul ruso-ucrainean, ci despre „războiul civil” din Ucraina, nu folosește cuvântul embargo, răzbunare, ci vorbește despre pericolul vinurilor și fructelor moldovenești pentru sănătatea rușilor. Astfel, el încearcă să ascundă, să camufleze urâțenia faptelor sale. Lovind cu ură, el inventează tot felul de pretexte, fiindcă dorește să pară „frumos”.

Este și o altă latură a înclinațiilor sale exhibiționiste, un alt fel de a-și dezgoli torsul. De amorul artei, Nero a ajuns să dea foc Romei. Ca să pară „frumos”, Putin a dat foc Ucrainei „frățești”.