Fenomenul Maia Sandu

Semne diacritice

O avalanșă de mesaje, comentarii, reacții de dezamăgire, de furie, contestări pe Facebook, în legătură cu neacceptarea Maiei Sandu în funcția de prim-ministru. O mulțime de persoane interesate de relațiile ei cu liderii AIE și planurile pe viitor. O explicație a fenomenului a oferit-o Maia Sandu însăși, în emisiunea de vineri seara, la PRO TV: „Dacă în ţara asta un om care nu fură a ajuns să fie erou naţional, înseamnă că suntem într-o situaţie îngrozitoare”.

A nu fura într-un regim oligarhic, în care banii publici se fură „cu sacii”, în văzul Procuraturii Generale, Centrului Anticorupție și SIS-ului, cu complicitatea, directă sau indirectă, a BNM, a Guvernului, a multor deputați din Parlament, este firește o „anomalie”, poate chiar o formă de disidență politică. Totuși, aceasta nu te face în mod automat erou. Cu siguranță, mai există miniștri care nu au băgat mâna în buzunarul public, dar nu se bucură de popularitatea, de aprecierea și elogiile de care se bucură Maia Sandu.

Ea a atras atenția publicului prin altceva. La scara unui minister, Maia Sandu a realizat ceea ce s-a așteptat, în van, de la liderii AIE la scară națională. Ea a dat dovadă de independență, voință, curaj, spunând lucrurilor pe nume, nu s-a temut să ia măsuri dureroase, care pot provoca nemulțumirea multor oameni, dar care sunt necesare, inevitabile, a rezistat atacurilor dure, acționând ca un veritabil „om de stat”. Vorbele Maiei Sandu au coincis cu faptele ei, ceea ce, trebuie să recunoaștem, nu se întâmplă atât de des la politicienii noștri.

Admirația (frizând uneori idealizarea) pentru ea reflectă foamea și setea cetățenilor noștri de autentic, de normalitate, dar și dezamăgirea, și disprețul pentru surogatele de politicieni care ocupă posturile-cheie în Republica Moldova. Comparativ cu imaginea Maiei Sandu, imaginea lor e de monștri, de indivizi cinici, nesățioși, bolnavi psihic, cleptomani, oameni fără onoare, marionete.

Maia Sandu răspunde și unei așteptări mai vechi pentru o generație nouă de politicieni, pe care nu au satisfăcut-o Dorin Chirtoacă, eșuând în umbra unchiului său, apoi și echipa PLDM, cu Vlad Filat, Alexandru Tănase, Iurie Leancă, Mihai Godea, Mihai Șleahtițchi, Veaceslav Negruța, Vitalie Nagacevschi, Călin Vieru, Liliana Palihovici..., destrămată înainte de a se impune și a realiza ceva durabil.

Acceptarea Maiei Sandu ca prim-ministru, cu condițiile pe care le-a înaintat - procuror general și guvernator al BNM independenți -, ar fi fost un semnal că s-a tras o linie, că oligarhii noștri nu o să mai fure, că vor întoarce miliardul dispărut și îi vor pedepsi pe vinovați. Un premier credibil era, după cum s-a exprimat analistul George Scarlat, de la Fundația Universitară a Mării Negre, „ultimul cartuș” al liderilor proeuropeni, pe care aceștia însă au refuzat să-l utilizeze. Consecințele le vor resimți nu ei, ci cetățenii Republicii Moldova, „firește”. Temerea, despre care scria revista britanică „The Economist”, că elita politică moldovenească va mima căutarea banilor furați și lupta cu corupția se menține. Pericolul ca banii europeni să nimerească, prin intermediul oligarhilor moldoveni, în buzunarele oligarhilor ruși nu dispare.

(Se înșală însă cei care cred că, având în continuare controlul asupra instituțiilor statului moldav, își vor putea umple buzunarele la nesfârșit, profitând de generozitatea UE și SUA. Oficiul European Antifraudă (OLAF), care investighează furturile din bugetul UE, dar și fraudarea asistenței financiare acordate statelor asociate cu UE nu va putea trece cu vederea peste suspiciunea rezonabilă că oligarhii din Republica Moldova profită de banii UE. Iar Acordul de Asociere încheiat cu UE presupune implicarea OLAF în investigarea eventualelor fraude în folosirea banilor europeni.)

Maia Sandu a demonstrat și o bună intuiție politică, refuzând să accepte vreun post ministerial în Guvernul Streleț. Și prudența manifestată față de proiectul lui Iurie Leancă, PPEM, nu este lipsită de temei, în condițiile în care mesajul anticorupție nu pare suficient de clar articulat din partea acestei formațiuni. „Haideți să vedem ce va face acest partid, ce va reprezenta acest partid. Vreau să spun că, dacă mă voi alătura vreodată sau dacă voi vrea să particip activ în viața politică sau într-un partid politic, ceea ce aștept eu de la un partid e sa aibă curajul să spună lucrurilor pe nume și prenume, în special dacă problema numărul 1 a acestei țări este corupția. În lupta cu corupția atitudinea trebuie să fie foarte tranșantă și cred că doar asemenea partide vor avea șansa să câștige încrederea electoratului în viitor”, a declarat Maia Sandu în cadrul aceleiași emisiuni „În Profunzime”.

Ar fi însă păcat să plece acum de pe scena politică. Ar fi o pierdere dublă și pentru PLDM, care, în general, i-a acordat sprijin politic în reformele din educație.

Maia Sandu și-ar putea realiza ideile despre cum trebuie să funcționeze un partid politic în cadrul PLDM, dacă Vlad Filat și colegii săi i-ar propune să ocupe scaunul de lider, iar ea ar accepta. Ar fi și o șansă nouă, din mai multe puncte de vedere, pentru această formațiune care rezistă tot mai greu loviturilor din toate părțile. E și în interesul societății ca fenomenul Maia Sandu să nu se încheie mai repede decât a apărut, ca Ghimpu și Lupu să aibă totuși ocazia să-i audă ideile de guvernare.