Cazul Filat, sine ira et studio
3620
Semne diacritice
Dincolo de empatia sau antipatia pentru Vlad Filat, de încercarea de a-l martiriza sau demoniza, este necesar să cunoaștem adevărul, ce semnifică reținerea și arestarea sa și ce poate să urmeze după aceasta. Asistăm la un act de justiție sau la un act de răzbunare din partea lui capo di tutti capi, supărat pe liderul PLDM din careva motive?
Între Năstase și Timoșenko
Este Filat un Adrian Năstase sau o Iulia Timoșenko? Condamnați ambii pentru corupție, de o justiție independentă, în cazul României, și de una selectivă, în cazul Ucrainei, reacția Europei a fost total diferită. Până și Angela Merkel a sărit în ajutorul ex-premierului ucrainean Iulia Timoșenko, fără să manifeste interes pentru soarta ex-premierului Adrian Năstase.
Lui Filat i s-a ridicat imunitatea și a fost arestat pentru încălcarea în sine a legii, în virtutea funcționării automate a justiției sau pentru că cineva care o controlează a pus-o în mișcare? Unii consideră că, oricum, e un moment de triumf al dreptății, al binelui, că nu contează cine pedepsește și face dreptate. Aceasta ține mai mult de sentiment, decât de judecată. Dacă un rău a învins un alt rău, societatea nu are nimic de câștigat, căci nu se obține scăderea, ci întărirea răului respectiv. Justiția la comandă nu este justiție. Dacă nu clarificăm aceste lucruri, triumful de azi ar putea mâine părea naiv, prostesc sau chiar criminal.
Exces de zel sau comandă politică?
Va spune Curtea Constituțională dacă viteza cu care s-a acționat, încălcându-se regulamentul Parlamentului, era justificată din punct de vedere legal, dacă reținerea liderului și deputatului PLDM înainte de a se publica decizia de ridicare a imunității sale nu poate fi interpretată ca o fărădelege, ca un scenariu de răfuială rapidă, dacă prezumția nevinovăției nu se aplică și în acest caz legat de Filat.
Contează însă și impresia că fostul deja lider al PLDM nu este tratat cu imparțialitate, ci cu un exces de zel, care nu dă bine în asemenea cazuri, nici pentru clasa politică, nici pentru justiție. Votul expeditiv, fără a se intra în detalii, și cercetarea sa în detenție decisă de aceeași judecătoare care l-a eliberat pe Șor din arest pot fi percepute ca o discriminare, ca o consecință a faptului că soarta sa a fost „pecetluită” mai înainte, în afara Parlamentului și a sălii de judecată.
Deși suma fraudei care i se incriminează lui Șor nu e mai puțin impresionantă decât suma pe care ar fi primit-o Filat ca mită, bancherul se bucură în mod evident de o atitudine mai indulgentă din partea justiției, oferindu-i-se șansa să participe la alegeri și să fie ales primar al Orheiului.
Un denunț dozat cu strictețe
E adevărat, pe plan simbolic, ritualic, „sacrificarea” liderului PLDM diferă ca impact de cea a unui bancher, oricât de avut ar fi acesta. Filat face parte din „areopagul” proeuropean și democratic. Dar șocul, dezamăgirea pe care o trăim nu îndreptățesc atitudinea discriminatorie, încercarea de a accelera pasul pedepsei.
Rămâne pe seama justiției, așa cum este ea, stabilirea adevărului din „autodenunțul” lui Șor, care amenința că va „arunca în aer” toată „clasa politică”, dar l-a ochit numai pe liderul PLDM. E de fapt un denunț dedicat în mod exclusiv unei persoane, evitând cu grijă orice alt subiect, care ar aduce în discuție alte nume. Ceea ce ar trebui să-i pună în gardă pe procurori și nu numai pe ei. Atunci când ajunge să vorbească despre Aeroportul Chișinău, Șor se limitează iarăși doar la un moment legat de Filat, nu explică, de exemplu, cum a reușit să pună mâna pe aeroport, știindu-se că concursul nu fusese câștigat de compania sa, ci de două companii din Rusia, și cum a reușit să „fenteze” Guvernul Leancă, încheind un acord de concesionare atât de avantajos pentru el. Acest „episod” de mare interes public din activitatea omului de afaceri nu l-a interesat nici pe procuror, poate de aceea că procesul concesionării a fost gestionat de Ministerul Economiei, subordonat PD.
Și referințele la activitatea sa în cadrul Băncii de Economii sunt dozate cu strictețe, „sinceritatea” sa are limite evidente, „mărturisirea” are un scop precis, de a-l „înfunda” pe liderul PLDM, nu de a releva exhaustiv cum a „gestionat” dispariția miliardului. Șor nu mărturisește nimic despre „frauda cea mare” și procurorul iarăși nu îi cere acest lucru.
Băiatul bun, Plahotniuc
În descrierea bancherului, Filat arată monstruos, în schimb Plahotniuc, pomenit în treacăt, este surprins în momentul când acesta manifesta îngrijorare paternă față de starea Băncii de Economii. Să fie întâmplătoare această „digresiune lirică” a lui Șor? Pasajul merită reprodus în întregime, pentru că ceea ce se poate citi printre rânduri este și mai important decât ceea ce se spune prin cuvinte.
„Pe la mijlocul lui 2014, nu-mi amintesc cu exactitate data, Filat m-a invitat la întâlnirea cu Vlad Plahotniuc, motivând că acesta era îngrijorat de faptul că la BEM erau puține mijloace financiare. Ne-am întâlnit la hotelul Codru (care aparține lui Plahotniuc – n.r.), unde erau deja Filat, Leancă și Plahotniuc. Ei discutau despre bancă și le-am explicat starea reală de lucruri. În final, Plahotniuc a spus că banca se confruntă deja cu problema banilor și a cerut foarte dur să nu dispară banii din bancă și că dacă oamenii care păstrează acolo banii nu te vor rupe în bucăți, eu la sigur îți promit mari probleme”.
Nota bene: primul ministru al Republicii Moldova și liderul celui mai mare partid din alianță merg să raporteze despre situația de la BEM unei persoane care nu ocupă nicio funcție oficială în stat. Astfel, intenționat sau neintenționat, Șor sugerează cine este adevăratul „stăpân” al Republicii Moldova, capo de tutti capi, mai presus de Constituție.
Relația Filat-Plahotniuc
Se confirmă astfel și existența unei relații de dependență între el și Plahotniuc, despre care a scris presa și care s-a manifestat și prin organizarea de 6 septembrie, a unui concert la Orhei, simetric celui organizat de Plahotniuc, la Chișinău, pentru a contracara manifestația de protest din Piața Marii Adunări Naționale. Întâlnirea respectivă a avut loc după ce lui Șor i s-a „transmis” Aeroportul Chișinău, ceea ce nu ar fi fost posibil, după cum se vede acum, fără acordul lui Plahotniuc. Faptul că el îl admonestează „foarte dur” pe bancher în prezența primului ministru vorbește de la sine despre statutul său și natura relațiilor sale cu Șor. Se vede însă că ultimul nu s-a prea speriat, căci fraudarea BEM a continuat cu și mai mare nerușinare. De ce nu a intervenit Plahotniuc? Prietenii știu de ce.
Din acest episod, devine mai limpede de ce premierul Leancă a semnat concesionarea aeroportului, de ce, în ultima vreme, PLDM a făcut jocul PD, acceptând formarea unui Guvern minoritar, în detrimentul nu numai al interesului public, ci și al propriului partid, și de ce nu a insistat asupra candidaturilor lui Leancă și Sandu, propuși la funcția de prim-miniștri. Liderul PLDM, din motive care mai urmează a fi confirmate, era dependent, trebuia să meargă la raport în fața lui Plahotniuc.
De ce a fost „sacrificat” de „oligarhul general” pe altarul luptei cu corupția? Poate fiindcă a crezut că Filat stă în spatele Platformei DA, împreună cu Victor și Viorel Țopa. Poate fiindcă a ajuns la concluzia să le dea protestatarilor „capul lui Moțoc”. Poate s-a înfuriat că PLDM insista asupra demisiei procurorului general...
Mai vulnerabil
Sacrificându-l, din calcul sau disperare pe Filat, Plahotniuc devine el însuși mult mai vulnerabil, scutul său se șubrezește, va putea rezista tot mai dificil în fața presiunilor de reformare a sistemului pe care l-a construit atâția ani. Un prim pas în acest sens este demisia cerută a directorului CNA, Viorel Chetraru. (Vom vedea dacă președintele Nicolae Timofti este suficient de independent ca să o accepte.)
Suspendarea calității de vicepreședinte și de membru al PD de către Plahotniuc, pentru a se pune la dispoziția justiției, nu impresionează pe nimeni. Sinceritatea vorbelor sale poate fi demonstrată doar prin înlocuirea procurorului general Corneliu Gurin cu unul străin. Să sperăm că și PL va insista asupra reformării procuraturii.
În mod paradoxal, arestarea lui Filat poate face bine și PLDM, nu numai „dezlegând mâinile” lui Streleț, ale fracțiunii parlamentare. Se poate purcede la reformarea și resetarea partidului ca partid-echipă, cum a fost de la început, înnoindu-l, stopând hemoragia de care suferă de ceva vreme.
13.08.2025
11:00
2111
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3319
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
76872
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
46580
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
29649
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
29954
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
30632
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
30970
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
31398
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
31137
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
31054
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
30991
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
19.02.2026
15:49
57
Apă potabilă și sanitație modernă pentru zeci de mii de locuitori din raionul Glodeni: vicepremierul Bolea verifică stadiul marilor proiecte de infrastructură
19.02.2026
15:43
41
Tensiuni tot mai mari în cercul puterii de la Kremlin. Un oligarh rus de top critică regimul Putin: Rusia este complet izolată
19.02.2026
14:19
245
Moldova își consolidează independența energetică: Junghietu anunță la Forumul gazelor o piață mai competitivă și diversificată
19.02.2026
14:09
356
Reliance anunță un plan de investiții de 110 miliarde de dolari pentru infrastructura AI, pe fondul cursei tehnologice din India
19.02.2026
13:43
361
Încep înscrierile la licitația pentru construcția centralelor eoliene de 170 MW cu sisteme de stocare a energiei în premieră pentru Republica Moldova
19.02.2026
13:05
350
Tineri din toată țara învață despre memoria Holocaustului, combaterea urii și implicarea civică
19.02.2026
13:02
438
Putin condamnă embargoul petrolier al SUA împotriva Cubei și promite sprijin total Havanei
19.02.2026
11:53
426
Studiu: sarea cu potasiu poate scădea tensiunea arterială, dar 70% din sodiu vine tot din alimente procesate
19.02.2026
11:17
437
Frondă europeană față de participarea UE la ”Consiliul Păcii” al lui Trump: Franța invocă ilegalitatea, Ungaria și Bulgaria se aliniază inițiativei
19.02.2026
11:10
431
Polițist din Hâncești și complicele său, condamnați cu suspendare de Curtea de Apel pentru corupere pasivă după ce fuseseră achitați în primă instanță
19.02.2026
11:07
648
Putin încearcă să-l determine pe Trump să renunțe la SANCȚIUNI și-i propune „cea mai mare afacere”: „Toți vor câștiga mulți bani”
19.02.2026
10:55
350
Standarde europene în farmaciile din Moldova: Proiect STRATEGIC pentru accesul echitabil al populației la medicamente sigure și conectarea la bazele de date UE
19.02.2026
10:52
407
Fostul președinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, condamnat la închisoare pe viață pentru tentativa eșuată de lovitură de stat prin lege marțială din 2024
19.02.2026
10:38
401
Femeie de 44 de ani din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat concubinul în urma unei crize de gelozie
19.02.2026
10:27
365
Seminar la Cantemir pentru instruirea fermierilor din sud în completarea Cărții istoriei câmpului
19.02.2026
10:21
422
Ministrul Energiei discută la Chișinău cu Secretariatul Comunității Energetice despre securitatea energetică și liberalizarea pieței gazelor în Republica Moldova
19.02.2026
09:44
420
IGP reconstruiește Centrul Chinologic cu sprijin german pentru a întări capacitatea operațională a Poliției Naționale
19.02.2026
09:40
499
Patru persoane condamnate la Curtea de Apel Centru pentru sustragerea acțiunilor unei bănci comerciale, după recursul procurorilor
19.02.2026
09:17
469
Rusia susține că a doborât 113 drone ucrainene într-un atac masiv asupra unei rafinării de petrol din nord-vestul țării
19.02.2026
08:18
528
Horoscopul zilei 19.02.2026
19.02.2026
07:12
517
Kim Jong Un prezintă un nou lansator multiplu capabil să lovească cu focoase nucleare și să țintească Seulul
19.02.2026
02:52
626
SUA își concentrează forțele pentru un posibil atac asupra Iranului, în timp ce Trump ezită între diplomație și opțiunea militară
19.02.2026
01:45
702
Macron desființează „bullshitul” giganților tech despre libertatea de exprimare și cere transparență totală a algoritmilor și limitarea accesului tinerilor la rețelele sociale
19.02.2026
00:52
714
Fractură în UE pe tema „Consiliului pentru Pace” al lui Trump: Franța acuză Comisia Europeană de depășirea mandatului, în timp ce unele state anunță participarea la reuniunea de la Washington
18.02.2026
23:46
731
Lipsa somnului dă peste cap microbiomul și celulele stem intestinale prin nervul vag, crescând riscul de boli inflamatorii
Apă potabilă și sanitație modernă pentru zeci de mii de locuitori din raionul Glodeni: vicepremierul Bolea verifică stadiul marilor proiecte de infrastructură
Tensiuni tot mai mari în cercul puterii de la Kremlin. Un oligarh rus de top critică regimul Putin: Rusia este complet izolată
Reliance anunță un plan de investiții de 110 miliarde de dolari pentru infrastructura AI, pe fondul cursei tehnologice din India
Încep înscrierile la licitația pentru construcția centralelor eoliene de 170 MW cu sisteme de stocare a energiei în premieră pentru Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.04
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














