Băsescu şi Filat
2272
Semne diacritice
Întâlnirea dintre Băsescu şi Filat, pe 29 august, a treia la număr de la începutul anului, îi derutează şi chiar îi irită pe „filatologii” care caută noduri în papura liderului PLDM, care nu îi recunosc nicio intenţie normală, firească, văzând, în orice ar face el, doar intrigă şi publicitate electorală.
De data aceasta, o explicaţie de acest fel nu prea ţine, fiindcă ar însemna că Băsescu e un naiv şi se lasă folosit de liderul liberal-democrat, care, în descrierea unor bloggeri mai înverşunaţi, ar fi un animal politic, un monstru lipsit de sentimente omeneşti. Şi, dacă ar fi atât de simplu să îl implici pe Băsescu în campania electorală din R. Moldova, de ce nu profită de ocazie PL, PNL?
Şi unui comentator cât de cât obiectiv, care încearcă să privească procesul politic fără prejudecăţi personale, nu îi este simplu să descifreze natura simpatiei, a creditului de încredere pe care i-l acordă Băsescu lui Filat. Ipoteza că ar fi vorba despre o acţiune „compensatorie”, reflecţia unei frustrări a două persoane care au iniţiat proiectul gazoductului Iaşi-Ungheni, dar au lipsit de la inaugurarea acestuia, poate fi pusă la îndoială, căci cei doi nu se întâlnesc pentru prima dată, e a treia vizită a lui Filat la Cotroceni, după parafarea Acordului de Asociere cu UE, făcând abstracţie de discuţiile telefonice.
Sigur, liderul celui mai mare partid de guvernământ, din care face parte prim-ministrul Republicii Moldova, ministrul de Externe şi alţi miniştri importanţi, nu este o persoană de neglijat, însă preşedintele României s-ar putea întâlni sau discuta la telefon cu premierul Iurie Leancă. Să fie supărarea lui Băsescu atât de mare, încât să nu poată trece peste aceasta?
Este o întâlnire care nicidecum nu intră în calculele celora care îl demonizează pe Filat şi consideră că el trebuie să părăsească scena politică, pe care energia şi apariţiile sale publice par să-i exaspereze (iar dacă mâine ar declara că renunţă, că părăseşte scena politică de dragul familiei, ei nu l-ar crede, spunând că îşi face publicitate şi conspiră împotriva lui Iurie Leancă). Să fie la mijloc doar o inerţie, o obişnuinţă care s-a format în cadrul întâlnirilor de „familie”, la summiturile Partidului Popular European, din care fac parte PDL şi PLDM (ca observator)?
În mod evident, „chimia” relaţiilor dintre Băsescu şi Filat nu pare pur politică. Ne aminitm cu acest prilej că Filat a fost printre puţinii invitaţi din R. Moldova la nunta Elenei Băsescu, în 2012. Nu inviţi pe oricine la un eveniment de familie, dintre politicienii moldoveni doar Dorin Chirtoacă s-a mai bucurat de un asemenea privilegiu. În favoarea unei relaţii personale vorbeşte, printre altele, şi faptul că, la 16 august, Filat l-a felicitat pe Băsescu cu ocazia Zilei Marinei Române, dar şi a zilei numelui soţiei sale, Maria, înainte de a discuta la telefon despre embargoul Rusiei asupra fructelor moldoveneşti şi ajutorul României în acest caz.
Sigur, liderul PLDM încearcă şi va încerca să scoată dividende electorale din asemenea întâlniri, ar fi ridicol să negăm acest lucru. (De altfel, nu putem să nu fim de acord cu Constantin Tănase că fraza „am vorbit astăzi și despre identificarea unei soluții care să facă posibil un adaos la salariul profesorilor care lucrează în școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană” ridică nişte semne de întrebare: de ce abia acum se vorbeşete despre adaos, de ce Guvernul R. Moldova nu a avut grijă de profesorii de română chiar din 2009, când partidele proeuropene au venit la putere? ce ar putea să facă, decât să vorbească despre aceasta, preşedintele Băsescu, care e la sfârşit de mandat?)
Dar cine în locul lui Filat ar fi procedat altfel? Orice gest politic, mai cu seamă în ajunul alegerilor, capătă în mod automat o conotaţie electorală şi Băsescu ştie foarte bine lucrul acesta. Ceea ce înseamnă că îi acordă în mod conştient lui Filat şi partidului său un sprijin electoral. Întrebarea e până unde poate merge acest sprijin şi care pot fi consecinţele pentru PLDM. Şi cum rămâne cu PL, care îi este mai apropiat sufletului său şi pe care Băsescu l-ar vrea la guvernare, după cum a declarat el însuşi, la Pro TV? Aşteaptă cumva schimbări în acest partid? Vom reveni la tema PL, a relaţiilor dintre PL, PLR şi PLDM în numărul viitor al Ziarului NAŢIONAL.
13.08.2025
11:00
2120
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3328
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
77282
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
46773
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
29838
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
30144
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
30814
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
31156
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
31579
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
31326
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
31235
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
31182
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
22.02.2026
00:51
3
Sam Altman minimalizează consumul de apă al ChatGPT, dar admite că inteligența artificială cere tot mai multă energie și cere tranziția rapidă la nuclear și regenerabile
78
Elon Musk explică de ce conversația față în față cântărește mai mult decât CV-ul atunci când angajează oameni
22.02.2026
00:07
80
Wikipedia interzice Archive.today după acuzații de atac DDoS și modificare de conținut
21.02.2026
21:31
377
Asasinate pregătite în Ucraina: patru din cinci suspecți reținuți în R. Moldova, plasați în arest preventiv
21.02.2026
20:59
367
Cer mai senin și temperaturi în creștere duminică, 22 februarie 2026
21.02.2026
20:25
358
Gala „Tânărul cercetător” la MEC: elevii premiați pentru promovarea limbilor minorităților naționale în Republica Moldova
21.02.2026
19:59
424
Donald Trump urcă la 15% taxa vamală globală temporară după decizia Curţii Supreme
21.02.2026
19:09
474
Ucrainenii refugiați în Europa, între dorul de casă și imposibilitatea întoarcerii din cauza războiului
21.02.2026
18:57
413
Google avertizează: startupurile „LLM wrapper” și agregatorii de AI riscă să dispară fără inovație reală
21.02.2026
17:39
1774
ULTIMA ORĂ // Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
21.02.2026
14:21
689
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
603
Cătălina Poiană cere reguli clare și respectarea programului de lucru pentru un sistem de sănătate funcțional în public și privat
21.02.2026
12:42
563
Terapia hormonală la menopauză, confirmată ca sigură: studiu pe peste 800.000 de femei nu arată risc crescut de deces
709
Berăriile care folosesc inteligența artificială pentru etichete își revoltă clienții și amenință artiștii locali cu pierderea contractelor
574
OpenAI a blocat contul ChatGPT al suspectului de la Tumbler Ridge cu jumătate de an înainte de masacrul din Canada
21.02.2026
08:38
616
Horoscopul zilei 21.02.2026
681
Cum au ajuns videoclipurile false cu „declinul urban” din Marea Britanie, generate de AI, să domine rețelele sociale
21.02.2026
03:47
772
Startupul indian Sarvam lansează aplicația de chat Indus AI și intră în lupta cu giganții globali pe piața generativă din India
21.02.2026
00:37
953
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
20.02.2026
23:57
954
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
20.02.2026
22:23
770
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
829
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
911
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
1187
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
923
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
Sam Altman minimalizează consumul de apă al ChatGPT, dar admite că inteligența artificială cere tot mai multă energie și cere tranziția rapidă la nuclear și regenerabile
Wikipedia interzice Archive.today după acuzații de atac DDoS și modificare de conținut
Asasinate pregătite în Ucraina: patru din cinci suspecți reținuți în R. Moldova, plasați în arest preventiv
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














