Aluziile pripite ale lui Pirkka Tapiola

Semne diacritice

Ambasadorul UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, sugerează Chișinăului că ar fi bine să accepte numerele de înmatriculare transnistrene, scrie deschide.md, în baza unei fotografii și a unui text postate de Tapiola pe o rețea socială (Facebook).

Fotografia respectivă reprezintă o plăcuță cu un număr de înmatriculare auto, deasupra căruia sunt imprimate o stemă, apoi cuvântul ALAND și un drapel (asemănător cu drapelul național al Suediei). Și stema, și drapelul sunt ale regiunii autonome Aland din cadrul Finlandei.

Textul însoțitor al reprezentantului UE la Chișinău merită să fie reprodus integral: „Plăcuță cu număr de înmatriculare auto din Insulele Aland – o autonomie vorbitoare de suedeză din vestul Finlandei. Aland dispune de propriul legislativ și rezidenții ei sunt scutiți de armată, insulele fiind demilitarizate. Regiunea autonomă posedă propria identitate foarte distinctă, cu toate acestea este în mod foarte clar parte a Finlandei. Numărul de înmatriculare este un semn al identității. Folosirea acestuia ar putea de asemenea servi drept model pentru alții”, explică Tapiola. „Alții” sunt în mod evident cei din Republica Moldova, insuficient de deschiși experienței finlandeze.

Revenind la fotografia plăcuței de înmatriculare auto, nu găsim niciun indiciu că mașina cu numerele respective vine din Finlanda. Doar cunoscătorii culorilor drapelului finlandez ar putea descoperi în literele și cifrele de culoare albastră pe fundal alb apartenența statală „foarte clară” a plăcuței în cauză.

Dacă ar fi să urmăm aluzia transparentă a dlui Tapiola, numerele de înmatriculare transnistrene trebuie să conțină numele TRANSNISTRIA (sau poate PRIDNESTROVIE?), flancat de stema și drapelul separatiștilor, iar despre faptul că Transnistria este parte a Republicii Moldova cetățenii curioși din statele UE vor putea afla din Wikipedia.

Deși nu o spune deschis, dl Tapiola ne sugerează mai mult decât preluarea modelului de plăcuțe auto. Felul în care vorbește despre autonomia regiunii nu lasă loc de dubii că aceasta este, din punctul său de vedere, exemplară și că el vede similitudini între Insulele Aland și Transnistria.

Și similitudini într-adevăr există. Cel puțin una. Se referă la originea conflictului. Și problemele insulelor Aland și problema transnistreană sunt consecințe ale expansiunii și destrămării Imperiului Rus. Ambele teritorii au fost folosite ca avanposturi și baze militare ale armatei ruse. Doar că, din fericire pentru finlandezi, în anii de după revoluția din 1917, Rusia Sovietică nu era în stare să pretindă controlul asupra întregului teritoriu al Rusiei Țariste. Iar până în 1939, când Stalin a încercat să recucerească Finlanda (cu tot cu insulele Aland demilitarizate), formând și un guvern „finlandez”, „norodnic” din transfugi și trădători, finlandezii reușiseră să construiască „linia Mannergeim” și au opus rezistență crâncenă Armatei Roșii.

Vorbind despre respectul Finlandei pentru identitatea alandezilor, dl Tapiola pare să atingă volens-nolens și o coardă ascunsă a superiorității morale față de „unii” care nu ar fi suficient de atenți la identitatea altora. Este, trebuie să o spunem, o superioritate falsă, care ignoră și contextul istoric, și pe cel geopolitic de azi. În realitate, Finlanda nu a ținut cont că 90 la sută din populația insulelor Aland erau suedezi, care își doreau revenirea în componența Suediei, de unde fuseseră rupți de Rusia în 1809. La rezolvarea disputei teritoriale cu Suedia, care, iarăși, din fericire pentru finlandezi, a acceptat medierea Ligii Națiunilor, a cântărit mai mult factorul geologic și geografic (apropierea de coasta finlandeză), decât cel etnolingvistic, identitar.

Formal, teritoriul autoproclamatei republici nistrene, în care intră și Tighina de pe malul drept al Nistrului, nu este disputat de nimeni, decât de Republica Moldova, dar de facto Rusia se comportă de parcă ar fi vorba de „pământ rusesc”, provocând și alimentând separatismul pe toate căile. Transnistria nu poate exista fără Rusia. Și componența etnică a Transnistriei este total diferită, deloc omogenă, ca în cazul insulelor Aland.

Identitatea rusească pe care o afișează actualul regim separatist de la Tiraspol este abuzivă, dominantă, discriminatorie în raport cu celelate identități. Dorește dl Tapiola, aprig apărător al identităților de tot felul, legiferarea unui statu-quo în care vorbitorii de limbă română și de limbă ucraineană sunt respectați doar în declarații, ca pe timpul URSS, iar de facto sunt discriminați, izolați cultural și lingvistic de conaționali lor de pe malul drept al Nistrului și din Ucraina, supuși în continuare unui proces de deznaționalizare și rusificare?

Dar să ne imaginăm că Chișinăul nu mai așteaptă până Rusia acceptă să discute statutul politic al regiunii transistrene și acordă regimului separatist transnistrean, prin cedări unilaterale, succesive, toată autonomia de care se bucură Insulele Aland. Fără să le ceară ceva în schimb. Transnistria să fie considerată formal în componența Republicii Moldova, dar în realitate să se bucure de deplină independență statală, în ideea că, într-un viitor oarecare, Rusia va recunoaște în sfârșit suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Este sigur dl Tapiola că Rusia își va retrage atunci trupele de pe teritoriul transnistrean, că regiunea se va demilitariza, după modelul Aland? Sincer vorbind, ni se părea că după războiul Rusiei împotriva Ucrainei, răspunsul la această întrebare este evident și pentru europenii rusofili.

Dacă nu există certitudinea că Rusia va renunța la teritoriul transnistrean, că își va evacua baza militară de acolo, atunci de ce să ne grăbim, de ce să renunțăm la „pârghiile” de care dispunem pentru a-i influența pe trasnistreni?

Din păcate, dl Ambasador nu precizează dacă modelul numerelor de înmatriculare auto, pe care ni-l recomandă, a fost folosit până la stabilirea statutului autonom al Insulelor Aland în cadrul Finlandei sau după? Căci, punând carul înaintea boilor, nu avem cum ajunge la destinație. Dacă vor obține recunoașterea de facto a statului lor, dacă vor putea circula oriunde, de ce ar mai avea nevoie transnistrenii de autonomie în cadrul Republicii Moldova?