NEGOȚ cu terenuri publice: Un agent economic ne amenință cu judecata
2338
Un agent economic care a cumpărat de la Primăria Chișinău un teren de 51 de ari pe strada Mihai Viteazul, achitând un preț de patru ori mai mic decât cel de piață, caz relatat de Ziarul NAȚIONAL în investigația „Negoț cu terenuri publice”, se consideră „ofensat și defăimat” și ne amenință cu judecata.
Investigația arăta că SRL „Diuran” a beneficiat de o prevedere legislativă, care permite ca terenurile arendate cândva de la Primărie să fie cumpărate la „preț normativ”. Prin această procedură se vând anual, la prețuri derizorii, zeci de terenuri publice din capitală.
Compania „Diuran” a luat în arendă 51 de ari de teren în anul 2002 și a ridicat pe el două imobile, care au fost date în exploatare în 2006. Pe 8 decembrie 2010, compania și-a înnoit contractul de arendă pentru încă cinci ani, fiind calculată o taxă anuală de chirie de numai 26 000 de lei. Peste două luni, firma a scris cerere de vânzare-cumpărare a terenului. Pe 19 mai 2015, Consiliul Municipal Chișinău a acceptat ca pământul să fie vândut la preț normativ cu 800 600 de lei, ca teren „aferent obiectivului privat”. Ultima estimare făcută de „Cadastru” în 2009 arăta că acest teren ar costa 3,7 milioane de lei.
În adresarea trimisă la redacție, SRL „Diuran” nu prezintă obiecții la cifrele prezentate în articol, care vizează tranzacția cu Primăria, dar reprezentanții acesteia se consideră „ofensați” pentru că firma și conducătorul ei „apar ca niște persoane implicate în careva ilegalități/scheme dubioase, fapt ce atinge în mod direct demnitatea și onoarea noastră”, se spune în scrisoare.
Chiar dacă în prima frază a investigației scrie că există prevederi legislative care le permit autorităților să vândă terenurile publice la preț de nimic, agentul economic susține că autorul „a comunicat societății relatări false, bazate pe circumstanțe inexistente și anume faptul că firma ar fi implicată în atribuirea ilegală a terenurilor”.
De asemenea, compania s-a simțit lezată după ce am scris că numele firmei figurează în scandalul legat de Banca de Economii. „Presa a scris anterior că, în iulie 2009, compania „Tomaili Argo” ar fi primit un credit de 40 de milioane de lei de la BEM, deși mai avea de rambursat 42 de milioane de lei dintr-un credit mai vechi. Peste câteva zile, banii au fost transferați în conturile unor companii intermediare printre care și SRL „Diuran”, care ar fi primit 20 de milioane de lei. În aceeași zi, banii au fost virați înapoi în contul „Tomaili Argo” și utilizați pentru achitarea vechiului credit”.
Descrierea transferurilor a fost făcută anterior de presă cu trimitere la un document neoficial al Curții de Conturi:
În scrisoarea trimisă la redacție, SRL „Diuran” susține că „acest fapt nu are suport factologic și niciodată nu au avut loc așa circumstanțe”, chiar dacă anterior, venit la redacția noastră, directorul „Diuran”, Alexei Buzenco, a recunoscut că au existat transferuri bănești de la „Tomaili Argo”, iar cazul a fost investigat de oamenii legii. „Centrul Anticorupție a stat la firmă o săptămână, dar nu a găsit ilegalități”, spunea Buzenco.
„Nu există nicio hotărâre irevocabilă a instanțelor judecătorești în virtutea căreia să fi fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor care ar avea drept obiect cele invocate în articol”, motivează în scrisoare Buzenco, chiar dacă Ziarul NAȚIONAL a prezentat doar faptele, fără a-l învinui de vreo infracțiune pe conducătorul companiei „Diuran”.
Precizăm că în articolul „Negoț cu terenuri publice” au fost prezentate și alte exemple care demonstrează că pământurile publice sunt vândute legal ca „terenuri aferente” la prețuri mult mai mici decât cele de piață.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















