Moscova INTERZICE exportul de petrol în Ucraina
1439
Înaintea turului doi al alegerilor pezidențiale din Ucraina, premierul rus, Dmitri Medvedev, a semnat joi un decret care extinde lista produselor ucrainene ale căror importuri vor fi interzise, ca răspuns la recentele restricţii impuse de Ucraina, transmite EFE.
Cea mai importantă masură a Rusiei este cea a interdicției privind exportul de petrol și produse petroliere către Ucraina.
„Cu câteva zile în urmă, guvernul Ucrainei a făcut un alt pas ostil în raport cu ţara noastră, extinzând lista mărfurilor ruse interzise. În aceste condiţii, suntem obligaţi să ne apărăm interesele şi să luăm măsuri de răspuns”, a declarat Medvedev.
El a indicat totodată că mai multe produse din Rusia vor putea fi exportate în Ucraina doar după obţinerea unor permise speciale.
„Definim lista de mărfuri care vor putea fi exportate în Ucraina începând cu 1 iunie doar în baza unor permise speciale. În această categorie sunt incluşi combustibilii fosili, precum cărbunele, petrolul şi derivatele sale”, a spus premierul rus.
La 10 aprilie, autoritățile ucrainene au anunțat o nouă extindere a sancțiunilor comerciale împotriva Rusiei. Printre altele, a fost interzis importul de carne, pește, lapte, brânză, produse de panificație, ceai, cafea, țigări și alte mărfuri din Rusia.
Ca răspuns, Rusia a interzis importurile de carne, lapte, legume, fructe, nuci, pește și alte produse din Ucraina, și a introdus, de asemenea, taxe comerciale asupra bunurilor ucrainene.
Moscova şi Kievul şi-au impus reciproc sancţiuni după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014 şi acţiunile ruse din estul Ucrainei.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
09.10.2026
02:43
09.10.2026
02:08
09.10.2026
00:48
08.10.2026
23:27
08.10.2026
22:50
08.10.2026
20:04
08.10.2026
19:22
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
08.10.2026
16:49
08.10.2026
16:37
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:53
08.10.2026
15:50
08.10.2026
15:27
08.10.2026
15:12
08.10.2026
15:00
08.10.2026
14:43
08.10.2026
14:30
08.10.2026
14:16
08.10.2026
14:16
08.10.2026
13:40
08.10.2026
13:30
08.10.2026
12:02
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
















