Moscova a anunţat că a distrus trei drone navale ucrainene care vizau podul din Crimeea
1245
Reuters
Rusia a anunţat că a doborât în Marea Neagră, în noaptea de vineri spre sâmbătă, trei drone navale ucrainene care vizau podul din Crimeea, relatează AFP.
„Pe 2 septembrie, în jurul orei 02:20 ora Moscovei (23:20 GMT vineri, n.red.) a treia ambarcaţiune semi-submersibilă ucraineană fără echipaj, trimisă de regimul de la Kiev pentru a efectua un atac terorist pe podul din Crimeea, a fost distrusă în Marea Neagră" a anunţat Ministerul rus al Apărării pe Telegram, citează Agerpres.
Pe 12 august, două atacuri cu rachete ucrainene au fost dejucate deasupra acestui pod strategic din strâmtoarea Kerci.
Acest pod, construit cu importante costuri din ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin după anexarea Peninsulei Crimeea în 2014, a fost vizat în mod repetat de atacuri ucrainene.
Un atac anterior din iulie a provocat pagube mari secţiunii rutiere a structurii, care este, de asemenea, folosită pentru transportul de echipament militar către armata rusă care luptă în Ucraina.
Podul de beton, lung de 18 kilometri şi inaugurat în 2018 de Vladimir Putin, este format din două structuri paralele, una rezervata traficului rutier şi cealaltă traficului feroviar.
Crimeea însăşi este, de asemenea, vizată în mod constant de atacuri ucrainene.
06.10.2026
07:20
06.10.2026
06:21
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
06.10.2026
06:21
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
















