Stiri

Momeala lui Dodon a fost FALSĂ? Zeci de moldoveni au INTERDICȚIE de a intra în Rusia

Politică 04.12.2014 11:19 Vizualizări43826
Momeala lui Dodon a fost FALSĂ? Zeci de moldoveni au INTERDICȚIE de a intra în Rusia

De la 1 decembrie și până astăzi, 72 de cetățeni ai R. Moldova au primit interdicție de a intra pe teritoriul Federației Ruse, chiar dacă anterior Serviciul Federal de Migrație și Azil a anunțat că va permite revenirea în Rusia tuturor moldovenilor care vor veni în R. Moldova în perioada 5 – 30 noiembrie.

Oamenii susțin că nu au primit nicio explicație din partea grănicerilor ruși, afirmă șefa Serviciului de presă al Poliției de Frontieră, Daniela Mânzatu.

Potrivit aceleiași surse, în ultimele 24 de ore, la 48 de moldoveni li s-a interzis accesul în Rusia.

„Este vorba despre moldovenii cu încălcări și interdicții care au revenit în țară până pe 5 noiembrie”, afirmă liderul socialiștilor Igor Dodon, cel care a „negociat” subiectul cu Serviciul Federal de Migrație și Azil.

Potrivit lui, sub incidența privilegiilor oferite de statul rus cad doar moldovenii care au revenit în republică între 5 și 30 noiembrie.

Federația Rusă a continuat să aplice interdicții de intrare în țară și pe parcursul lunii trecute. În noiembrie, 209 moldoveni s-au pomenit întorși de la frontieră.

Autor: Mariana Rață
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 24.10.2026 24.10.2026 12:58 871 Horoscopul zilei 24.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 18.01 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 25.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri