Aproape de Polul Nord
5236
Vis împlinit // Margareta Anton este printre primii o sută de moldoveni care au obținut permis de muncă și de ședere în Norvegia, țara cu cel mai înalt nivel de viață din lume
În urmă cu nouă ani, și-a luat inima în dinți, a scris cerere de concediere de la locul de muncă pe care îl avea în R. Moldova și, împreună cu soțul, au plecat la cules căpșune în Norvegia.
„Prietenii făceau glume pe seama noastră. Ziceau că mai degrabă mergem la vânat urși polari, decât la cules căpșune. Cine putea să creadă că o țară nordică exporta căpșune și avea nevoie de multe brațe de muncă!”, își amintește Margareta Anton ocazia de care a profitat pentru a-și îndeplini un vis mai vechi de a pleca peste hotare. Pe atunci, Margareta se gândea să revină acasă de îndată ce vor aduna bani pentru a-și procura o locuință în R. Moldova. Norvegia, însă, i-a cucerit!
Șansa vieții
Astăzi, Margareta Anton este consultant/îndrumător fiscal în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală din Norvegia, oficiul din Førde. „E un job provocator și exigent, dar în același timp îmi oferă posibilități deosebite de dezvoltare. Nu trece zi fără să învăț ceva”, vorbește ea cu încântare despre postul de muncă pe care îl are deja de cinci ani.
Și soțul său și-a găsit serviciul pe care și-l dorea. Este contabil într-o companie norvegiană.
Până a ajunge aici, au fost însă patru ani în care au avut de înfruntat greutăți. „Inițial, munceam în Norvegia doar în sezonul cald, la sere, în turism. Apoi a venit marea șansă. În ianuarie 2008, chiar de ziua mea, mi-au telefonat de la Ambasada Norvegiei din România și m-au anunțat că mă regăsesc printre primii o sută de moldoveni care au obținut permis de muncă și de ședere în Norvegia”, își amintește ea de momentul care i-a decis viitorul.
„E greu să fii sărac într-o țară atât de bogată”
Despre norvegieni, Margareta afirmă că sunt onești și prietenoși, doar că după ce reușești să le obții încrederea. „Statul funcționează în interesul cetățenilor săi. Medicina este gratuită, modelul norvegian al sistemului de administrare fiscală este că toți achită după posibilități sau, cu cât venitul brut e mai mare, cu atât impozitele sunt mai mari, în schimb toți beneficiază de susținere după necesități, școala este gratuită, grădinița - aproape gratis. E greu să fii sărac într-o țară atât de bogată. Dar asta nu înseamnă că norvegienii sunt lipsiți de probleme. Există și în Norvegia sărăcie. Sunt și aici oameni care profită de ajutorul statului, a început să îi afecteze și pe ei economia tenebră și lenea. Au loc multe cazuri de sinucideri în rândurile adolescenților și abuzuri sexuale asupra copiilor. În discursul său la trecerea dintre ani, regele a ales să vorbească despre comportamentul dintre copii și tineri care se insultă reciproc atât pe rețelele de socializare, cât și când se întâlnesc pe viu”, descrie Margareta poporul norvegian cu toate virtuțile și problemele sale.
Tarabe fără vânzători și camere video
Există însă câteva lucruri în Norvegia care au impresionat-o în mod deosebit. „Am avut nevoie de mult timp pentru a mă obișnui cu tarabele de pe marginea drumurilor, cu lăzi ce conțin cutiuțe mici cu legume și fructe, pe care le cumperi autodeservindu-te. Iei cât îți trebuie și lași banii într-o lădiță. Nu există nici vânzător, nici camere video. Se mizează doar pe conștiința omului”, afirmă Margareta.
Un alt lucru care a surprins-o este că norvegienii nu se lasă intimidați de ploaie. „Faptul că plouă nu îi împiedică să muncească în aer liber, să facă sport, să-și lase copiii să se joace afară. Ei spun: Nu există timp nepotrivit, ci haine nepotrivite”, ne explică ea.
De asemenea, în Norvegia, spune Margareta, se mizează mult pe managementul la distanță. „Spre exemplu, șeful meu se află într-un oficiu la 200 km distanță de oficiul în care lucrez eu. Comunicăm telefonic sau pe e-mail de câte ori e nevoie, video - o dată în săptămână, dar ne întâlnim de 3-4 ori pe an. Pentru angajator contează rezultatele finale pe care le obțin, iar eu am libertatea de a-mi planifica ziua de muncă așa cum îmi doresc, fără a fi verificată la fiecare mișcare”, spune moldoveanca.
Patrioți printre străini
Chiar dacă viața în țara cu cel mai înalt nivel de trai din lume o încântă, Margareta recunoaște că trăiește și astăzi intens despărțirea de R. Moldova. Pentru a păstra o părticică de baștină în familia sa, ea și-a învățat copiii să vorbească în graiul moldovenesc și să iubească R. Moldova.
„Sunt mândră că iubesc baștina părinților lor. Ambii vorbesc româna, doar că nu pe cea de la București, ci ducele grai din Moldova, și nu pentru că se vor întoarce în Moldova. O limbă, mai întâi de toate, înseamnă apartenență și identitate, apoi cultură și tradiții și, nu în ultimul rând, inteligență”, afirmă Margareta.
Copiii Margaretei preferă întotdeauna vacanțele la baștina părinților și se declară indignați de faptul că norvegienii știu atât de puțin despre țara noastră.
„Noi încercăm să le spunem mai multe. Am condus două grupe de turiști norvegieni într-o excursie în R. Moldova. Au venit impresionați, spunând că s-au întors în timp. La ei așa era cu 50 de ani în urmă”, zâmbește cea care se consideră o „ambasadoare” a R. Moldova în Norvegia.
Moldova, cu gust amar
Cei nouă ani de viață în străinătate i-au schimbat concepțiile de viață. „Astăzi, nu mai pot înțelege petrecerile de zile mari pe care se cheltuiește o avere, iar invitații sunt indirect „obligați” să sponsorizeze sărbătoarea prin așa-zisele plicuri-cadouri”, recunoaște Margareta.
„Moldovenii se confruntă cu multe probleme, dar în special cu sărăcia și necunoașterea identității. Nu putem vorbi despre multe atunci când suntem flămânzi, goi și înghețați. Cum să fii mândru de cine ești cu burta goală, mai ales că nici nu îți cunoști rădăcinile”, conchide moldoveanca noastră din Norvegia.
05.11.2018
12:00
16122
MILIONARUL moldovean de la Londra, cu restaurante lângă Palatul Buckingham
01.11.2018
10:19
4560
Român, martorul unui accident CUMPLIT în Franța: „Nu îmi venea să cred ce am trăit”
10.10.2018
17:30
2993
I s-a BLOCAT mașina pe șinele unui tramvai și a fost amendată
05.09.2018
16:00
3162
Povestea unei românce care a plecat la muncă în Italia pentru un TRAI MAI BUN, dar a trecut prin clipe groaznice!
29.07.2018
10:05
5113
O englezoaică i-a împrumutat 500.000 de lire IUBITULUI român. Ce-a făcut acesta cu ei
24.01.2018
15:19
4356
O tânără din R. Moldova, angajata celei mai mari companii aeriene din China: Recrutează căpitani de aeronave!
07.01.2018
16:29
6382
GALERIE FOTO, VIDEO // Cum şi-a ÎMPODOBIT maşina o moldoveancă stabilită la Londra. Toţi se opresc să-i facă fotografii
27.09.2017
18:00
6253
E multimilionară şi celebră în America! Am filmat-o la Bucureşti cu fetiţa de 2 ani și soţul ucrainean! Imagini fabuloase…
17.07.2017
10:30
17146
Frumoasa moldoveancă din Malaezia: „Acasă e acolo unde te simţi tu bine”. Ce lecție ar putea învăța R. Moldova de la această țară
30.08.2016
19:00
17873
OFICIAL // Câți cetățeni ai R. Moldova se află peste hotare? Răspunsul MAEIE
14.07.2016
09:00
8131
RECORD // O tânără din R. Moldova a călătorit în peste 100 de orașe ale lumii până la doar 23 de ani
27.05.2016
09:20
8315
Un filolog din R. Moldova a cunoscut succesul după ce a plecat în Dubai
09.05.2026
20:50
261
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE
09.05.2026
20:46
337
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
398
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
15:08
415
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
09.05.2026
14:54
448
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
09.05.2026
13:51
741
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
454
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
545
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
532
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
548
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
701
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
696
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
660
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
774
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
711
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
740
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
738
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
611
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
774
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
18:04
819
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova
08.05.2026
17:23
680
Lime, gigantul trotinetelelor și bicicletelor electrice susținut de Uber, face pasul spre bursă și se pregătește de listare pe Nasdaq
08.05.2026
16:58
689
Educație aplicată și tehnologii moderne: Vasile Șarban promovează competențele pentru agribusiness la prima conferință AgriMBA din Republica Moldova
636
Airbnb își scrie deja 60% din noul cod cu AI și își mărește profitul, dar recunoaște limitele inteligenței artificiale în călătorii și e-commerce
08.05.2026
16:33
742
Exporturile de fructe moldovenești în UE cresc puternic după extinderea accesului pe piața comunitară
08.05.2026
16:27
731
Rețeaua electrică PJM, copleșită de explozia centrelor de date și a AI: reformă urgentă, timp puțin, nemulțumire generală
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39



Inapoi














