REACȚIA „Moldova Gaz” după perchezițiile de ieri: „Presiune politică”
2156
Administrația companiei „Moldova Gaz” califică declarațiile făcute ieri de procurorul Vitalie Busuioc drept tendențioase, iar perchezițiile la sediul instituției - drept „acțiuni la comandă” și „presiune politică”.
„Concluziile procurorului enunțate în fața presei, în timp ce percheziția, de fapt, numai începuse, demonstrează caracterul tendențios și scoate în evidență executarea unor acțiuni la comandă… Este imposibil de a face o apreciere a forței probante a unor fapte și dovezi, până la finalizarea acțiunilor de urmărire penală”, se spune într-un comunicat emis de „Moldova Gaz”.
Reprezentanții companiei mai spun că au predat ieri procurorilor toate documentele solicitate, iar cu o lună în urmă majoritatea documentelor ridicate în cadrul percheziției au fost prezentate în copii autentificate la cererea procurorului.
„Caracterul demonstrativ și regizat al acțiunilor întreprinse de procurori la 26 noiembrie, precum și atragerea la aceste acțiuni a colaboratorilor BPDS „Fulger” provoacă nedumerire…Circumstanțele pot fi calificate drept o presiune politică și o tentativă de a transfera întreaga responsabilitate pentru situația creată la capitolul tarifelor la gazele naturale asupra conducerii SA „Moldova Gaz”, adaugă instituția.
Amintim că perchezițiile efectuate ieri la sediul „Moldova Gaz”, dar și la domiciliul directorului Alexandr Gusev, au fost acțiuni în cadrul a două cauze penale iniţiate pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu, spălării de bani şi practicării ilegale a ativităţii de întreprinzător.
Potrivit procurorilor, reprezentanții companiei ar fi pus în aplicare o schemă prin care unor agenți economici li se livrau gaze naturale evitând introducerea acestor cantități în datele contabile ale întreprinderii. Ulterior, agenții economici livrau gazele unor persoane fizice și juridice, iar cantitatea de gaze transmisă clandestin era trecută ca pierdere în sistemul de alimentare cu gaze.
Pierderile se regăseau ulterior în facturile consumatorilor finali.
08.08.2025
07:04
23.05.2025
17:20
23.05.2025
16:56
20.01.2025
15:14
13.12.2024
11:14
27.11.2024
09:30
18.10.2023
11:42
06.10.2023
10:13
21.09.2023
13:47
08.09.2023
13:23
03.11.2026
13:31
03.11.2026
13:30
03.11.2026
13:11
03.11.2026
12:32
03.11.2026
12:23
03.11.2026
12:17
03.11.2026
11:58
03.11.2026
11:51
03.11.2026
10:45
03.11.2026
10:44
03.11.2026
10:42
03.11.2026
10:29
03.11.2026
10:10
03.11.2026
10:02
03.11.2026
09:54
03.11.2026
06:42
03.11.2026
06:21
03.11.2026
06:20
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















