Prima cale ferată electrificată din R. Moldova: legătura Iași–Ungheni, modernizată cu fonduri europene
1893
Un segment de 25 km de cale ferată între Iași și Ungheni, inclusiv podul peste râul Prut, va fi complet electrificat. Aceasta va fi prima secțiune de cale ferată electrificată din Republica Moldova și, totodată, prima legătură transfrontalieră de acest fel cu România.
Lucrările vor avea loc în cadrul unui proiect comun al Republicii Moldova și României, recent selectat pentru finanțare de Comisia Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF). Depus în ianuarie 2025 de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, proiectul a fost ales dintre 258 de aplicații trimise de state membre ale UE și țări partenere. El se află printre cele 94 de proiecte care vor beneficia de finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, dintr-un pachet total de granturi ce depășește 2,8 miliarde de euro.
Valoarea totală a proiectului este de 33,8 milioane de euro. Pe teritoriul Moldovei, lucrările de modernizare a podului Eiffel peste Prut, instalarea catenarei de-alungul liniei pentru electrificare și alte operațiuni necesare pentru aducerea infrastructurii la standardele proiectate vor costa aproximativ 7,2 milioane de euro. Acestea vor fi finanțate în proporții egale: 50% din bugetul de stat și 50% dintr-un grant european. Datorită acestor investiții, segmentul feroviar între Iași și Ungheni va fi complet reabilitat. Se vor înlocui suprastructura feroviară, se vor reface terasamentele afectate și se vor instala elementele necesare electrificării.
Modernizarea va aduce numeroase avantaje pentru pasageri, transportatori și economie, printre care:
- creșterea vitezei de circulație până la 140 km/h pentru trenurile de pasageri și 80 km/h pentru trenurile marfă;
- reducerea semnificativă a timpului de călătorie și a costurilor operaționale;
- creșterea fiabilității transportului transfrontalier;
- o alternativă ecologică la transportul rutier, cu emisii mai reduse de carbon.
Proiectul face parte din rețeaua europeană TEN-T Core și este integrat în coridorul Marea Baltică – Marea Neagră – Marea Egee. Prin această investiție, Republica Moldova contribuie la atingerea obiectivelor Pactului verde european și la întărirea Culoarelor de solidaritate UE-Ucraina, prin creșterea capacității de transport transfrontalier.
În același timp, în Republica Moldova, proiectul este aliniat cu inițiativa MIDR de a dezvolta, cu ajutorul JASPERS, un studiu preliminar de prefezabilitate pentru extinderea unei linii de cale ferată cu ecartament european între Ungheni și Chișinău, care va face parte din viitorul coridor feroviar Iași-Chișinău-Odessa.
Semnarea acordurilor de finanțare este planificată pentru octombrie 2025, iar lucrările vor începe în iunie 2026, urmând să se încheie în iunie 2028.
01.10.2026
10:21
30.09.2026
15:26
30.09.2026
13:53
30.09.2026
13:36
30.09.2026
13:32
30.09.2026
13:29
30.09.2026
13:23
30.09.2026
12:57
30.09.2026
10:54
30.09.2026
10:43
05.10.2026
12:49
05.10.2026
12:23
05.10.2026
11:06
05.10.2026
10:40
05.10.2026
10:33
05.10.2026
10:26
05.10.2026
09:59
05.10.2026
09:47
05.10.2026
08:38
05.10.2026
07:06
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















