Moldova face pași importanți în integrarea europeană a infrastructurii de transport
2307
Viceprim-ministrul Vladimir Bolea a participat astăzi la cea de-a noua reuniune a Consiliului Ministerial al Comunității Transporturilor (TCT), un eveniment care reunește anual miniștri ai transporturilor din Balcanii de Vest, Moldova, Georgia și Ucraina, împreună cu reprezentanți ai Comisiei Europene și TCT.
Temele prioritare ale reuniunii din acest an au inclus evoluțiile regionale privind reformele în transporturi, alinierea la legislația și standardele UE, extinderea rețelei TEN-T, dezvoltarea coridoarelor verzi reziliente și consolidarea dimensiunii sociale a sectorului de transport.
În intervenția sa, viceprim-ministrul a reafirmat angajamentul Republicii Moldova de a sprijini activ dezvoltarea unei rețele de transport interconectate, moderne și sigure. Aceasta este în deplină concordanță cu obiectivele Comunității Transporturilor și acquis-ul Uniunii Europene. Totodată, Moldova aspiră să avanseze de la statutul de observator la cel de membru cu drepturi depline în cadrul Comunității Transporturilor.
„Cooperarea Republicii Moldova cu Secretariatul Comunității Transporturilor a înregistrat în anul 2025 evoluții remarcabile. A devenit un pilon central al procesului nostru de modernizare structurală în transporturi. Moldova a progresat în transpunerea legislației europene, beneficiind de sprijin tehnic pentru adaptarea a peste 30 de acte normative. În acest an, specialiștii noștri au participat la zeci de schimburi de experiență și instruiri tehnice importante”, a declarat vicepremierul Vladimir Bolea.
Bolea a subliniat că integrarea Republicii Moldova în rețeaua TEN-T reprezintă un pas decisiv pentru modernizarea infrastructurii naționale de transport și conectivitatea regională. „Prin alinierea la standardele UE, această integrare oferă țării noastre oportunitatea de a avansa pe o traiectorie sustenabilă, consolidându-și rolul de punct strategic de tranzit și integrându-se mai profund în rețelele logistice europene”, a specificat Vladimir Bolea.
Viceprim-ministrul a prezentat stadiul proiectelor majore asociate rețelei TEN-T:
• Studiul de prefezabilitate pentru coridorul rutier Ungheni–Chișinău–Odesa este examinat și consultat cu toți cei interesați. Primul raport include analiza detaliată a opțiunilor de traseu.
• Studiul preliminar de fezabilitate pentru linia feroviară cu ecartament european de 1435 mm între Ungheni și Chișinău este necesar pentru interoperabilitatea cu rețelele UE.
• Avizarea proiectului de transpunere a Regulamentului UE 2024/1679, stabilind orientările pentru dezvoltarea rețelei TEN-T în Moldova.
În încheiere, vicepremierul a reiterat angajamentul Republicii Moldova de a continua reformele, extinde conectivitatea regională și construi un sistem de transport modern, eficient și durabil, pe deplin aliniat la standardele europene. „Suportul Comunității Transporturilor este esențial pentru această transformare”, a accentuat Vladimir Bolea.
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”






















