Moldova atrage tot mai mulți studenți internaționali: număr record de înscrieri la universitățile autohtone
1963
În anul de studii 2025-2026, instituțiile de învățământ superior din Moldova au înregistrat un număr record de studenți străini. În total, 1113 studenți din 24 de țări diferite s-au înscris la programele de studii superioare din Republica Moldova, reprezentând o creștere de 376 față de anul academic anterior.
Cei mai mulți dintre aceștia au ales să studieze la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.
La USMF „Nicolae Testemițanu” au venit 300 de tineri din țări precum India, Israel, Franța, Maroc, Belgia, și Finlanda. Universitatea „Ion Creangă” a înregistrat 279 de studenți, în special din România și Ucraina, iar la UTM s-au înscris 273 de studenți, dintre care majoritatea din India. Alte două instituții - USM și ASEM au primit 161 și, respectiv, 100 de studenți străini.
Tinerii au ales să studieze la programe de licență în domenii precum medicină, științe edu, medicina veterinară, traducere și interpretare, business și administrare, animație. La programele de master, Universitatea „Ion Creangă” a atras peste 170 de studenți la științe ale educației, psihologie și animație.
"Creșterea numărului de studenți străini în instituțiile noastre de învățământ superior arată că universitățile din Republica Moldova devin tot mai atractive pe plan internațional. Modernizarea programelor de studii, investițiile în dotări și resursele umane calificate permit tinerilor din întreaga lume să studieze aici în condiții de excelență academică", susține Adriana Cazacu, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării.
În ultimii ani, la inițiativa Ministerului Educației și Cercetării, cu sprijinul Băncii Mondiale prin Proiectul „Învățământul Superior din Moldova”, a fost alocat aproximativ un milion de euro pentru susținerea internaționalizării studiilor în Republica Moldova. Peste 280 de cadre didactice universitare și-au îmbunătățit cunoștințele de limbă engleză pentru predarea cursurilor. În prezent, 6 programe de la 4 universități din Moldova, inclusiv 4 programe noi, așteaptă să fie acreditate de agenții internaționali, aspect ce va facilita mobilitatea academică și profesională a absolvenților.
De asemenea, MEC a demarat o campanie vastă de promovare a studiilor din Republica Moldova în India, o țară cu un potențial mare de atragere a tinerilor pentru studii. Pentru a oferi informații detaliate despre oportunitățile de studiere, a fost creată platforma informațională studyinmd.mec.gov.md.
06.10.2026
06:21
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
















