Mitropolia Basarabiei DEZMINTE falsurile lui Boris Gîlca privind o pretinsă revendicare a terenului pe care se află Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”: „Este o încercare de a denigra Biserica Ortodoxă Română din R. Moldova”


Mitropolia Basarabiei dezminte informația lansată astăzi în spațiul public, potrivit căreia ar pretinde terenul pe care se află acum Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”. „Nu am revendicat niciodată terenul și clădirile care aparțin în prezent instituției medicale respective și nici nu pretindem la așa ceva”, se arată într-un comunicat de presă al Mitropoliei Basarabiei.
Potrivit instituției, solicitările de retrocedare a unor proprietăți se referă exclusiv la imobile care i-au aparținut de drept și de care a fost deposedată în mod abuziv și nicidecum la clădiri sau terenuri care au sau au avut alți proprietari.
„Mai mult decât atât, aceste demersuri sunt publice și bine argumentate, iar interesul Mitropoliei Basarabiei este ca discuțiile respective să decurgă în cel mai transparent mod, iar eventualele decizii să fie luate în consens, atât cu autoritățile, cât și cu societatea”, argumentează Mitropolia Basarabiei.
Totodată, Mitropolia Basarabiei admite că intenția celor care au lansat în spațiul public zvonul potrivit căruia Mitropolia Basarabiei ar fi interesată să preia terenul și imobilele Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” este „de a denigra Biserica Ortodoxă Română din R. Moldova și nicidecum de a apăra interesele medicilor și pacienților”.
„Regretăm acest gest, mai ales că ne aflăm în preajma Marii Sărbători a Nașterii Domnului, o perioadă de post și bunăcuviință, în care ar trebui să ne apropiem unii de alții și să ne împăcăm, nu să ne acuzăm fără temei și să calomniem Biserica”, se mai arată în comunicatul Mitropoliei Basarabiei.
De menționat că zvonurile la care face referire Mitropolia Basarabiei au fost lansate de către fostul șef al Direcției Sănătate a Primăriei Chișinău, Boris Gîlca, cercetat penal într-un dosar care vizează delapidarea mijloacelor din fonduri externe destinate refugiaților din Ucraina.
În această toamnă, Gîlcă a fost vizitat la domiciliul său din Predeal, România, și de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din România.
Citește și: FOTO // Cum arată VILA „pe jumătate gata” a lui Boris Gîlca de la Predeal: Ar avea 20 de camere și ar valora jumătate de MILION de euro











































































