Mircea Geoană afirmă că „pariul” Rusiei de a investi aproape jumătate din PIB în apărare e riscant: „Declinul său economic se va accelera”
1510
Inquam Photos
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, la Iaşi, că pariul Rusiei de a investi aproape jumătate din PIB-ul său pentru apărare este riscant, el adăugând că pe termen mediu declinul economic al Rusiei se va accelera.
Totodată, Geoană afirmă că Rusia şi-ar putea schimba strategia, acceptând eventuale negocieri de pace, dacă va constata că Occidentul nu a obosit în ceea ce priveşte sprijinul militar acordat Ucrainei.
„Există o disproporţie masivă de putere economică între Rusia şi Occidentul democratic. Rusia investeşte azi 40% din PIB pentru apărare. Noi investim mult mai puţin, minimum doi la sută, e regula NATO, dar fiind atât de numeroşi şi de puternici economic avem un buget cumulat de 1,3 trilioane de dolari pentru apărare. Avem 3,5 milioane de militari în ţările NATO. Aceştia sunt activi. Disproporţia de resurse între NATO şi Rusia este considerabilă. Ceea ce dânşii (ruşii – n. red.) fac, încearcă să îşi mobilizeze toate resursele şi energiile naţiunii pe scopuri militare. Pe termen scurt, acest lucru creează o problemă în Ucraina, dar pe termen mediu este nesustenabil. O naţiune care investeşte aproape jumătate din ceea ce produce pentru militari şi pentru război nu are cum să dezvolte tehnologie, inovaţie, să se ocupe de restul economiei. Pariul pe termen scurt este un pariu riscant, conducerea Rusiei l-a luat, dar pe termen mediu declinul economic pe care Rusia îl avea chiar înainte de acest război se va accelera”, a afirmat Mircea Geoană, citat de Digi24.ro.
Geoană mai consideră că ţările din NATO nu trebuie să intre „într-o logică de economie de război”, ci statele membre NATO ar trebui să investească în apărare atât cât e nevoie.
„Cumulat, aceste sume sunt semnificative. Capacitatea noastră de apărare va creşte. Sper că şi industria românească de apărare să renască, pentru că foarte multe ţări din regiune profită, au firme private foarte puternice”, a mai spus Mircea Geoană.
Oficialul NATO mai susţine că Rusia şi-ar putea schimba calculul strategic, în sensul să accepte unele negocieri de pace, în cazul în care va constata că Occidentul nu va obosi să acorde sprijin Ucrainei.
„Singura modalitate în care Rusia îşi poate schimba calculul strategic este să vadă Occidentul alături de Ucraina pe termen lung. În clipa de faţă ei cred că Occidentul va osteni în sprijinirea Ucrainei, că moralul ucrainenilor o să sufere pentru că războiul se prelungeşte şi încearcă să mizeze pe factorul timp. Dacă vom putea demonstra că factorul timp nu este relevant pentru noi, cred că şi calculul şi decizia Rusiei de a declanşa negocieri de pace va deveni mai de mare actualitate”, a precizat Mircea Geoană.
29.05.2026
20:23
554
Ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 30 mai 2026
29.05.2026
18:13
555
Republica Moldova își consolidează rolul în CEFTA: reuniune la Bruxelles pe digitalizare, comerț și integrarea în piața unică UE
29.05.2026
17:44
504
Memorandum între Ministerul Educației și Fundația Martti Ahtisaari pentru dezvoltarea educației multilingve și coeziunii sociale în Republica Moldova
29.05.2026
17:09
549
Cinci bărbați, membri ai unui grup criminal organizat, trimiși în judecată în dosarul contrabandei cu armament militar din Ucraina spre Israel
29.05.2026
16:49
831
ULTIMA ORĂ // Larisa Miculeț revine la conducerea Ambasadei R. Moldova în Irlanda, în pragul Președinției Dublinului la Consiliul UE. Jana Costachi a fost rechemată din funcție
29.05.2026
15:45
712
Primarii din toată țara, alături de Maia Sandu și oficiali de rang înalt, discută reforma APL și stimulentele pentru amalgamarea localităților
29.05.2026
15:41
813
Val de escrocherii telefonice în R. Moldova: Peste 3 milioane de lei furați în 24 de ore. Un pensionar și-a vândut apartamentele și a rămas fără 2,1 milioane de lei
29.05.2026
15:35
991
Răspuns diplomatic ferm al României după atacul de la Galați. Consulul Rusiei la Constanța, declarat persona non grata. Consulatul se închide
29.05.2026
15:04
624
Maia Sandu și premierul României, Ilie Bolojan, discuții la Chișinău despre securitatea regională și modernizarea serviciilor publice
29.05.2026
15:03
603
Sectorul nucifer, pilon strategic al agriculturii: 20 de ani de asociere, investiții noi și extinderea exporturilor în UE
29.05.2026
20:23
550
Ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 30 mai 2026
29.05.2026
18:13
553
Republica Moldova își consolidează rolul în CEFTA: reuniune la Bruxelles pe digitalizare, comerț și integrarea în piața unică UE
29.05.2026
17:44
502
Memorandum între Ministerul Educației și Fundația Martti Ahtisaari pentru dezvoltarea educației multilingve și coeziunii sociale în Republica Moldova
29.05.2026
17:09
546
Cinci bărbați, membri ai unui grup criminal organizat, trimiși în judecată în dosarul contrabandei cu armament militar din Ucraina spre Israel
29.05.2026
16:49
830
ULTIMA ORĂ // Larisa Miculeț revine la conducerea Ambasadei R. Moldova în Irlanda, în pragul Președinției Dublinului la Consiliul UE. Jana Costachi a fost rechemată din funcție
29.05.2026
15:45
710
Primarii din toată țara, alături de Maia Sandu și oficiali de rang înalt, discută reforma APL și stimulentele pentru amalgamarea localităților
29.05.2026
15:41
812
Val de escrocherii telefonice în R. Moldova: Peste 3 milioane de lei furați în 24 de ore. Un pensionar și-a vândut apartamentele și a rămas fără 2,1 milioane de lei
29.05.2026
15:35
990
Răspuns diplomatic ferm al României după atacul de la Galați. Consulul Rusiei la Constanța, declarat persona non grata. Consulatul se închide
29.05.2026
15:04
622
Maia Sandu și premierul României, Ilie Bolojan, discuții la Chișinău despre securitatea regională și modernizarea serviciilor publice
29.05.2026
15:03
602
Sectorul nucifer, pilon strategic al agriculturii: 20 de ani de asociere, investiții noi și extinderea exporturilor în UE
29.05.2026
14:57
592
Parc fotovoltaic de 30 MW cu baterii de 60 MWh va consolida securitatea energetică la Vadul lui Vodă
29.05.2026
14:29
571
Descinderi în nordul țării într-un dosar de defrișări ilegale: 7 reținuți și percheziții la Edineț, Ocnița și Dondușeni
29.05.2026
13:17
719
Maia Sandu cere primarilor din toată țara să susțină reforma administrativă: „Doar prin unirea satelor putem moderniza Republica Moldova”
29.05.2026
12:38
693
Maia Sandu cere reformă administrativă și primării puternice pentru sate cu apă, drumuri și servicii moderne în toată Moldova
29.05.2026
10:56
713
FOTO // Poduri, energie și 3,5 miliarde de dolari. Premierii Munteanu și Bolojan au resetat prioritățile strategice dintre R. Moldova și România
29.05.2026
08:14
692
Horoscopul zilei 29.05.2026
29.05.2026
06:53
977
Ilie Bolojan vine ASTĂZI la Chișinău după ce s-a pronunțat pentru Unire: „Cel mai important lucru pentru Moldova este intrarea în UE”
29.05.2026
06:38
804
Alertă maximă în Ucraina: Toată țara, sub alarmă de raid aerian după decolarea unui avion rusesc MiG-31K, purtător de rachete hipersonice Kinjal
29.05.2026
06:15
1136
VIDEO // O dronă care ar fi fost lansată de armata Rusiei s-a prăbușit pe un bloc din Galați: Explozie, incendiu la etajul 10 și zeci de oameni evacuați
28.05.2026
21:30
819
Paris își revendică rolul de capitală globală a inteligenței artificiale în afara Silicon Valley
28.05.2026
20:56
866
Vreme mai răcoroasă și cer variabil în Republica Moldova, vineri 29 mai 2026
782
Studiu CES Bucharest: 7 din 10 români își tratează singuri durerile acasă și evită medicul
28.05.2026
18:28
1238
Maia Sandu obține sprijin american de 8 milioane de dolari pentru întărirea securității cibernetice a Republicii Moldova
28.05.2026
18:04
901
Profesori de limba găgăuză din UTA Găgăuzia merg la stagiu în Turcia pentru a moderniza predarea și a consolida identitatea lingvistică
28.05.2026
17:38
981
Chișinăul discută cu România și UE controlul coordonat la frontiera moldo-română și modernizarea punctelor de trecere
Ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 30 mai 2026
Republica Moldova își consolidează rolul în CEFTA: reuniune la Bruxelles pe digitalizare, comerț și integrarea în piața unică UE
Memorandum între Ministerul Educației și Fundația Martti Ahtisaari pentru dezvoltarea educației multilingve și coeziunii sociale în Republica Moldova
Cinci bărbați, membri ai unui grup criminal organizat, trimiși în judecată în dosarul contrabandei cu armament militar din Ucraina spre Israel
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.33
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














