Ministerul Sănătății dă PESTE CAP concluzia ANSA privind cauzele intoxicației de la grădinița din Briceni
1441
Chiar dacă, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), probele de laborator arată că micuţii de la grădiniţa Nr.3 din Briceni ar fi ajuns la spital din cauza bacteriei E.coli, Ministerul Sănătăţii (MS) susţine că rezultatele de laborator realizate în cadrul anchetei epidemiologice au identificat prezenţa agentului patogen Salmonella Enteritidis în probele prelevate de la copiii bolnavi, care este şi factorul cauzal al erupţiei de la această grădiniţă.
Totodată, MS confirmă identificarea bacteriilor coliforme, inclusiv E. coli, în lavajele colectate de pe vesela şi ustensile din bucătăria instituţiei preşcolare. „Prezenţa acestor bacterii reprezintă un indicator microbiologic care semnalează deficienţe în respectarea regimului de prelucrare a veselei”, se precizează într-un comunicat de presă al MS.
Potrivit sursei, pentru că au admis acest fapt, persoanele responsabile de acest caz au fost sancţionate.
De asemenea, specialiştii menţionează că E. coli, ca microorganism al florii intestinale normale, nu are potenţial de a provoca izbucniri de BDA, comparativ cu Salmonella Enteritidis.
Amintim că, acum două zile, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunța că produsele alimentare au fost achiziționate de la agenți economici care asigură trei grădinițe din orașul Briceni, iar în momentul controlului, toată materia primă de origine animală se păstra în condiții corespunzătoare.Toate produsele erau însoțite de documente, care atestă provenienţa, conformitatea și siguranța lor, aveau certificate sanitar-veterinare și certificate de conformitate și de inofensivitate.
„În urma investigaţiilor bacteriologice a lavajelor de sanitaţie (vesela copiilor şi ustensilele utilizate în procesul de manipulare a produselor alimentare), nouă probe din 16 indică prezenţa factorului patogen Escherichia coli (bacteria E. coli)” , anunță ANSA.
Precizăm că 36 de copii din Briceni s-au intoxicat pe 10 iulie la grădiniță, iar 30 de micuți au fost internați în spital.
31.01.2019
17:40
31.01.2019
17:20
30.01.2019
17:40
18.01.2019
20:03
16.01.2019
12:39
11.01.2019
12:42
25.12.2018
13:02
21.12.2018
17:40
17.12.2018
09:03
12.12.2018
18:30
12.12.2018
12:19
07.12.2018
19:40
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















