Mihai Popșoi a invitat-o pe ministra ungară Anita Orbán să viziteze Republica Moldova
512
Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut, la New York, o întrevedere cu viceprim-ministra și ministra afacerilor externe a Ungariei, Anita Orbán.
Discuțiile s-au concentrat pe principalele priorități de pe agenda relațiilor moldo-ungare, pe parcursul european al Republicii Moldova, precum și pe cooperarea în mai multe domenii. Un accent aparte a fost pus pe intensificarea schimburilor comerciale și atragerea investițiilor în sectoare de interes comun. Totodată, oficialii au abordat situația de securitate din regiune și provocările cu care se confruntă Republica Moldova.
Vicepremierul Mihai Popșoi a evidențiat importanța sprijinului oferit de Ungaria pentru avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Parteneriatul strategic dintre Republica Moldova și Ungaria, semnat acum șase ani, a oferit o bază solidă pentru dezvoltarea relațiilor dintre țările noastre. Suntem interesați să valorificăm pe deplin potențialul cooperării economice, să facilităm contacte mai strânse între mediile de afaceri și să promovăm proiecte care să aducă beneficii concrete cetățenilor ambelor state. Mizăm în continuare pe sprijinul Ungariei în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova”, a spus Mihai Popșoi.
La rândul său, Anita Orbán a apreciat eforturile autorităților de la Chișinău pentru implementarea reformelor necesare integrării europene, precum și ritmul înregistrat de Republica Moldova în acest parcurs. Ministra ungară a reafirmat sprijinul Ungariei pentru aderarea țării noastre la UE, în baza meritelor proprii, și a subliniat interesul pentru dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două state.
În cadrul întrevederii, ministrul Mihai Popșoi i-a adresat omologului său, Anita Orbán, invitația de a efectua o vizită în Republica Moldova. Invitația urmărește consolidarea dialogului bilateral și aprofundarea cooperării dintre cele două țări, inclusiv în domeniul economic.
12.10.2026
20:41
12.10.2026
17:02
12.10.2026
16:03
12.10.2026
13:17
12.10.2026
11:31
09.10.2026
12:28
09.10.2026
10:03
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:27
08.10.2026
14:43
13.10.2026
01:52
12.10.2026
23:50
12.10.2026
22:50
12.10.2026
21:52
12.10.2026
21:16
12.10.2026
20:48
12.10.2026
20:41
12.10.2026
20:38
12.10.2026
20:35
12.10.2026
20:14
12.10.2026
19:51
12.10.2026
19:49
12.10.2026
19:45
12.10.2026
19:06
12.10.2026
19:01
12.10.2026
18:58
12.10.2026
18:57
12.10.2026
18:47
12.10.2026
17:35
12.10.2026
17:02
12.10.2026
16:53
12.10.2026
16:43
12.10.2026
16:29
12.10.2026
16:24
12.10.2026
16:24
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”


















