Stiri

Mihai Poalelungi, acționat în JUDECATĂ de un magistrat

Anticorupție 25.09.2015 11:09 Vizualizări5791
Mihai Poalelungi, acționat în JUDECATĂ de un magistrat

Judecătoarea Curții de Apel Chișinău, Marina Anton, l-a acționat în judecată pe președintele Curții Supreme de Justiție, Mihai Poalelungi. Magistrata speră să obțină, prin intermediul instanței, obligarea lui Poalelungi să îi răspundă în scris la mai multe întrebări.

Acestea se referă la un dosar în care Anton este cercetată penal. Judecătoarea este acuzată de procurori că, împreună cu alți patru colegi ai săi, a emis o decizie judecătorească prin care ar fi creat condiții pentru scoaterea unui copil din țară.

Marina Anton și alți patru judecători de la Curtea de Apel Chișinău au emis o decizie judecătorească privind decăderea din drepturile părintești a tatălui unui copil. Hotărârea judecătorească a fost însă formulată greșit, din text reieșind că tatăl are dreptul să își ia copilul peste hotare. Din neatenție, magistrații au semnat hotărârea greșită. Iar peste câteva luni când au revenit asupra ei pentru a corecta greșeala, au încălcat procedura, noul act neavând putere juridică.

Marian Anton cere acum, în instanță, obligarea lui Poalelungi să confirme implicarea sa în acest doar. Mai exact, judecătoarea îi solicită să răspundă în scris dacă preşedintele Curţii Supreme de Justiție, Mihai Poalelungi, a convocat-o la sediul CSJ în perioada 20.01.2015-27.01.2015 în legătură cu examinarea de către aceasta a cauzei Baleca Oxana către Chirtoca Vadim, intervenient accesoriu Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei Rezina, solicitând demisia din proprie inițiativă a magistratului Marina Anton; dacă Mihai Poalelungi a discutat cu judecătorul Marina Anton condițiile demisiei din funcția de judecător și consecințele refuzului acesteia de a renunța la funcția de judecător.

Precizăm că, anterior, în cadrul Adunării Generale a judecătorilor din martie curent, Marina Anton a declarat public că prin acest dosar penal în cadrul căreia este cercetată se încearcă o răfuială cu ea, pentru că a refuzat să execute ordine date în anumite dosare de rezonanță.

Prima instanță a respins cererea de judecată a Marinei Anton. Aceasta a atacat decizia cu recurs.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 28.07.2026 28.07.2026 13:33 486 Horoscopul zilei 28.07.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.09 1 USD 17.63 1 RON 3.84 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri