Merkel, DEZAMĂGITĂ după întrevederea cu Putin. Pericolul este tot mai mare
4298
nasul.tv Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat sâmbătă că perspectiva asupra păcii în Ucraina este „incertă" în urma discuţiilor cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează CNN.
Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande s-au întâlnit vineri, la Moscova, cu liderul rus. Sâmbătă, la Conferinţa pentru Securitate de la Munchen, Merkel a declarat că nu este sigură dacă discuţiile lor au avut succes, dar că a meritat să încerce. Ea a apărat caracterul „inviolabil" al graniţelor Europei.
Rusia a dovedit lipsă de respect pentru pace şi integritate teritorială, iar acţiunile Moscovei în Ucraina contravin angajamentelor asumate, a adăugat cancelarul german.
Modificarea graniţelor prin forţă este contrară păcii şi securităţii şi riscă să ducă la escaladarea tensiunilor, a precizat Merkel.
„Vrem să conturăm securitatea împreună cu Rusia, nu împotriva ei", a subliniat ea, avertizând însă că nu va încheia un acord cu Moscova care să excludă liderii ucraineni. Soluţia trebuie să fie în conformitate cu acordul de la Minsk, a mai spus Merkel.
Liderii occidentali şi Kievul acuză Rusia că alimentează conflictul furnizându-le arme şi antrenându-i pe separatiştii proruşi care luptă împotriva forţelor ucrainene în estul Ucrainei, dar şi că trimite trupe peste graniţă pentru a participa la lupte. Moscova neagă acuzaţiile care i se aduc.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”















