Măsuri NOI de fluidizare a traficului la frontieră
1733
Traficul transfrontalier de mărfuri va fi facilitat odată cu introducerea unui nou indicator de informare, aprobat astăzi de Guvern. Noul indicator va fi instalat în imediata apropiere a punctelor de trecere a frontierei şi va informa participanţii la trafic privind regimul prioritar de traversare a frontierei pentru titularii procedurilor simplificate. Astfel, transportatorul, la intrarea în zona de control vamal, se va orienta exact pe banda corespunzătoare, fără a staţiona în rând.
De regimul prioritar de traversare a frontierei beneficiază transportatorii care fac parte din sistemul de pre-declarare electronică TIR-EPD şi Agenţii economici autorizaţi (Authorised Economic Operator).
Potrivit reglementărilor vamale, aceste categorii de agenţi economici au dreptul de a traversa frontiera în regim prioritar, fiind supuşi unui număr redus de controale şi formalităţi. Facilităţile respective se aplică faţă de companiile cu un nivel sporit de credibilitate şi au ca scop promovarea conformării voluntare la respectarea legislaţiei vamale.
Măsura va contribui la fluidizarea procedurii de traversare a frontierei, evitarea aglomerărilor din posturile vamale şi sectoarele aflate în proximitatea acestora, ceea ce va îmbunătăţi indicatorii de performanţa la capitolul trafic transfrontalier.
Pe moment, circa 60 de agenţi economici beneficiază de proceduri vamale simplificate şi pot solicita traversarea frontierei în regim prioritar, conform Regulamentului Serviciului Vamal.
10.04.2018
19:30
4080
HALUCINANT // Ce transporta o tânăra în vagin încercând să treacă vama
04.12.2017
12:20
2590
Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat peste 18 MILIARDE de lei. Creșterea este semnificativă comparativ cu primele 11 luni ale anului 2016
23.05.2017
09:30
3371
Heroină în valoare de 32 de milioane de euro, CAPTURATĂ la vamă
17.02.2017
16:02
6082
Întâmplare ireală la Vamă… Ce a văzut acest polițist de frontieră în actele prezentate la control
19.11.2016
08:30
8154
IMPORTANT // Astăzi intră în vigoare noul REGULAMENT privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor. Vezi ce prevede acesta
04.04.2016
10:05
2623
Șoferii au profitat și au cumpărat mai multe viniete până la intrarea în vigoare a tarifelor majorate?
17.03.2016
12:01
3523
Prejudicii de peste un MILION de dolari. Șmecheria la care a recurs un magazin de electrocasnice
11.01.2016
10:41
2873
Peste o SUTĂ de MII de lei: Valoarea amenzilor plătite în doar o săptămână Serviciului Vamal
04.01.2016
13:27
3902
Cetățeni ai R. Moldova, ÎNTORȘI din drum la granița UE
05.10.2015
10:06
2789
Două milioane de lei în bugetul statului în decurs de o săptămână. De unde au venit
10.09.2015
15:43
2835
Serviciul Vamal a găsit ac de cojoc pentru contrabandiști. Nu vor mai putea ascunde marfă
10.08.2015
11:18
3189
Vinieta a adus în bugetul statului MILIOANE de lei într-o săptămână
62
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
13.02.2026
18:12
65
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
13.02.2026
17:35
270
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
13.02.2026
17:33
246
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă
13.02.2026
17:21
250
MAE avertizează românii care călătoresc în Italia: grevă naţională în transportul aerian pe 16 februarie 2026
13.02.2026
17:09
236
Ministerul Energiei revizuiește documentația licitației pentru parcurile eoliene onshore și anunță noile termene de depunere a ofertelor
13.02.2026
16:27
290
Peste 13 mii de locuitori din regiunea transnistreană muncesc oficial pe malul drept al Nistrului, majoritatea în Chișinău
13.02.2026
15:54
309
La Conferinţa de securitate de la München, cartea preşedintelui Finlandei domină vânzările în librăria MSC
13.02.2026
15:10
346
Ministerul Energiei mizează pe tineri pentru modernizarea și securitatea sectorului energetic
13.02.2026
15:02
297
Republica Moldova își promovează universitățile peste hotare prin noua platformă studyin.md
13.02.2026
14:24
332
Atelier la Ialoveni despre soluții digitale inteligente pentru fermieri și protecția culturilor
13.02.2026
14:13
375
Kremlinul confirmă un nou ciclu de negocieri Rusia–Ucraina, posibil la Miami sau Abu Dhabi, „săptămâna viitoare”
13.02.2026
13:21
404
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
498
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
576
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
550
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
448
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
533
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
554
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
13.02.2026
08:45
650
Marco Rubio, înaintea Conferinţei de la Munchen: Europa vrea să ştie încotro se îndreaptă parteneriatul cu SUA în noua eră geopolitică
13.02.2026
08:31
535
Horoscopul zilei 13.02.2026
13.02.2026
07:59
598
Trump sfidează criticile după videoclipul rasist cu soții Obama și refuză sancționarea vreunui angajat
13.02.2026
07:34
601
Kremlinul își modernizează comunicarea: serviciul de presă al lui Putin folosește inteligența artificială
13.02.2026
06:45
608
Raportul „Under Destruction” de la München avertizează: Europa trebuie să se rupă militar de SUA şi să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Rusia
13.02.2026
06:42
612
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














