VIDEO // MASACRU la sediul unui ziar din Paris: Cel puţin 12 oameni au fost ucişi
Sediul ziarului satiric Charlie Hebdo din Paris a fost vizat miercuri de un atac cu arme automate, comis de persoane mascate şi soldat cu victime. Cel puţin 12 persoane, dintre care doi poliţişti, au fost ucise şi alte patru persoane au fost rănite în atacul de inspiraţie islamistă şi fără precedent, denunţat de preşedintele Francois Hollande drept un „atentat terorist".
Acesta este atentatul cu cei mai mulţi morţi comis în Franţa în ultimii 40 de ani.
Autorii atacului afirmau că sunt membri Al-Qaida.
„Doi bărbaţi cu cagule pe feţe au intrat în clădire şi au deschis focul. (...) Vorbeau perfect limba franceză şi afirmau că sunt din reţeaua Al-Qaida", a declarat, potrivit L'Umanité, caricaturista Corinne Rey (Coco).
Directorul revistei Charlie Hebdo, Stéphane Charbonnier, a mai primit ameninţări teroriste şi era protejat de poliţie. El se regăseşte printre cei ucişi.
După atentat, Guvernul francez a trimis soldaţi să păzească spaţiile publice din Paris.
Franţa şi-a ridicat la maximum nivelul de alertă - şi anume „alertă de atentat" - în regiunea pariziană, în urma atacului comis miercuri la sediul din Paris al publicaţiei satirice Charlie Hebdo, soldat cu 11 morţi, au anunţat serviciile premierului.
Preşedintele francez, Francois Hollande, care s-a deplasat rapid la locul atacului, a denunţat "un atentat terorist" de o "excepţională barbarie" şi a făcut apel la „unitate naţională".
Soarta şi identitatea autorilor atacului nu este cunoscută pentru moment. Potrivit unor mărturii citate de surse din poliţie, atacatorii au strigat "l-am răzbunat pe Profet", după care au reuşit să fugă.
Potrivit unei surse apropiate dosarului, atacul s-a desfăşurat „către ora (locală) 11.30 (12.30, ora R. Moldova)", când "doi bărbaţi înarmaţi cu un Kalşnikov şi un lansator de rachete au pătruns în sediul ziarului" Charlie Hebdo, în centrul capitalei. „Un schimb de focuri cu forţele de ordine a avut loc", a declarat această sursă.
În timp ce părăseau locul faptei, cei doi agresori au rănit prin împuşcare un poliţist. După aceea ei au ameninţat un automobilist, în nord-estul Parisului, şi au lovit un pieton.
„Am auzit focuri de armă şi am văzut nişte tipi cu cagule care au plecat cu maşina", a declarat pentru AFP Michel Goldenberg, un vecin, al cărui birou se află pe aceeaşi stradă cu sediul Charlie Hebdo, în Arondismentul parizian 11.
Alt vecin, Bruno Leveillé, a povestit pentru AFP că a auzit "vreo 30 de focuri de armă într-un interval de aproximativ zece minute".
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani