Mărturii din „microbuzul morții”: „ A fost un coşmar”
1479
facebook.com Pasagerii din microbuzul de pe ruta 155, implicat miercurea trecută într-un accident rutier, la intersecția străzilor Șciusev și Mihai Eminescu, își amintesc cu groază de clipele prin care au trecut.
,,Totul a fost un coşmar. S-a produs atât de rapid, însă teribil. Am închis ochii pentru o secundă şi brusc am auzit ţipete îngrozitoare, apoi totul s-a întunecat. Toţi pasagerii s-au răsturnat buluc peste mine’’, își amintește Natalia, o tânără de 22 ani, care se afla în partea din faţă a microbuzului. Tânăra susține că microbuzul se deplasa cu viteză mare. Fata are mâna operată.
Din totalul celor 11 persoane care se aflau în microbuz, cinci au fost internate în spital, printre acestea și trei copii.
Băiețelul de patru ani care a avut cel mai mult de suferit, se află în reanimare. Medicii susţin că starea acestuia încă rămâne a fi gravă. Micuțul are fracturi ale oaselor craniene, claviculei şi femurului drept. Mama băiețelului de asemenea a suferit leziuni la picior şi la o mână.
O altă fetiță, Anastasia, ne spune cu o voce tristă că s-a săturat să stea în spital. „Îmi e dor de prieteni, dar rabd. Am dureri de cap şi medicii zic că am o fractură la mână’’, ne-a mărturisit ea.
Potrivit informațiilor preliminare ale poliției, vinovat de producerea accidentului se face şoferul microbuzului., care a fost reţinut. În cazul în care va fi demonstrată vinovăţia acestuia, el riscă de la trei până la șapte ani de închisoare.
Daniela Davîdov
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
21.09.2026
15:17
21.09.2026
14:58
21.09.2026
14:41
21.09.2026
14:25
21.09.2026
14:23
21.09.2026
14:15
21.09.2026
14:13
21.09.2026
13:44
21.09.2026
13:39
21.09.2026
13:37
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:20
21.09.2026
13:15
21.09.2026
13:01
21.09.2026
12:41
21.09.2026
12:06
21.09.2026
11:47
21.09.2026
11:44
21.09.2026
11:40
21.09.2026
11:15
21.09.2026
11:06
21.09.2026
11:06
21.09.2026
10:54
21.09.2026
10:40
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură


















