Marea Dictare Națională, ediția a IV-a: înscrieri deschise pentru 3.500 de participanți de Ziua Limbii Române
1181
Ministerul Educației și Cercetării organizează, pentru al patrulea an consecutiv, Marea Dictare Națională, unul dintre cele mai ample evenimente publice dedicate Zilei Limbii Române. Pe 31 august, elevi, profesori, părinți și bunici, dar și toți cei care vor să-și testeze cunoștințele de limba română, sunt invitați să participe la dictare și să transforme sărbătoarea într-un moment activ de învățare.
La ediția din acest an sunt așteptate circa 3.500 de persoane din întreaga țară. Aproximativ 2.500 vor scrie dictarea în Piața Marii Adunări Naționale, iar alte aproape 1.000 de persoane se vor alătura în cadrul evenimentelor similare organizate în centrele raionale, unde comunitățile locale se vor aduna pentru a celebra limba română.
Ediția a patra are loc într-un an cu o semnificație aparte. Republica Moldova marchează 35 de ani de la proclamarea Independenței, iar acest context conferă evenimentului o încărcătură simbolică puternică. Prin organizarea Marii Dictări, Ministerul Educației și Cercetării urmărește să încurajeze cunoașterea și utilizarea corectă a limbii române. Ziua Limbii Române devine astfel nu doar o sărbătoare, ci și un prilej concret de învățare pentru oameni de toate vârstele.
Înscrierile la eveniment au fost lansate luni, 10 august, în cadrul unei conferințe de presă susținute de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și de secretarul de stat Adriana Cazacu. Anunțul marchează debutul oficial al pregătirilor pentru Marea Dictare Națională, la care autoritățile își propun să atragă un număr cât mai mare de participanți.
„Marea Dictare a pornit în 2023 din dorința de a celebra limba română printr-un eveniment la care să poată participa toți doritorii. Patru ani mai târziu, vedem că această inițiativă a devenit o tradiție. În fiecare an Piața Marii adunări Naționale se transformă într-o sală de clasă în aer liber, iar în bănci sunt oameni de diferite vârste și ocupații. În anul în care marcăm 35 de ani de independență, îi invităm pe toți cei care iubesc limba română să o sărbătorim împreună”, a declarat ministrul Dan Perciun.
Persoanele interesate se pot înregistra până la 24 august 2026, prin completarea unui formular online pus la dispoziție de organizatori pentru cei care doresc să participe la dictare, atât în Chișinău, cât și în raioane.
Marea Dictare Națională va începe la ora 09:00, în dimineața zilei de 31 august, iar accesul și înregistrarea participanților vor fi deschise de la ora 07:30, pentru a permite tuturor să se așeze comod și să primească materialele necesare. Participarea este gratuită, iar Ministerul Educației și Cercetării va asigura foi, pixuri, apă și chipiuri pentru toți cei înscriși. Autorii lucrărilor considerate cele mai reușite vor fi premiați în cadrul unui eveniment public organizat de MEC în lunile septembrie-octombrie.
Marea Dictare Națională a fost lansată de Ministerul Educației și Cercetării în anul 2023, ca parte a eforturilor instituției de promovare a limbii române și de încurajare a utilizării corecte a acesteia în viața de zi cu zi. În cele trei ediții precedente, inițiativa a reunit mii de participanți din diferite regiuni ale țării, consolidând o comunitate tot mai largă de oameni preocupați de calitatea limbii pe care o vorbesc și o scriu.
Marea Dictare completează eforturile Ministerului de a extinde accesul la învățarea limbii române. Prin Programul național privind învățarea limbii române, MEC oferă cursuri gratuite persoanelor care doresc să-și îmbunătățească nivelul de cunoaștere și utilizare a limbii, inclusiv celor care au nevoie de limba română pentru studii, muncă sau integrare socială.
Astfel, de la cursurile de limba română până la Marea Dictare Națională, Ministerul urmărește același obiectiv esențial: să creeze mai multe oportunități pentru oameni de a învăța, de a exersa și de a folosi cu încredere limba română în spațiul public și în viața profesională.
Marea Dictare Națională este organizată de Ministerul Educației și Cercetării, sub egida Președinției Republicii Moldova.
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova


















