Premierul Marcel Ciolacu, mesaj FERM pentru omologul de la Chișinău, Dorin Recean: „Guvernul României va continua să susțină puternic parcursul european al R. Moldova”


„Guvernul României va continua să susțină puternic parcursul european al R. Moldova și să fie partener de încredere în întregul proces de aderare”, a declarat astăzi prim-ministrul de la București, Marcel Ciolacu, în cadrul unei discuții telefonice cu omologul său de la Chișinău, Dorin Recean.
Premierul Ciolacu a subliniat sprijinul activ pe care România îl acordă R. Moldova pentru începerea procesului de negociere a aderării la Uniunea Europeană, în contextul Consiliului European desfășurat în 14 - 15 decembrie 2023.
De asemenea, în cadrul dialogului telefonic, au fost discutate proiectele de cooperare bilaterală, în special în domeniile interconexiunilor energetice transfrontaliere și al asistenței financiare pe care România o acordă pentru dezvoltarea R. Moldova, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului României.
„Privim cu încredere către viitorul nostru european, știind că avem un prieten ca România, care ne susține, de fiecare dată, necondiționat, în realizarea obiectivelor noastre europene. Am discutat astăzi cu prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, despre proiectele de modernizare a Republicii Moldova în calea noastră de integrare în Uniunea Europeană și despre ultimele evoluții în cooperarea bilaterală în domeniul energetic, transport și dezvoltare a localităților”, a scris premierul Dorin Recean pe rețelele de socializare.









































































