Majoritatea parlamentară a DESEMNAT viitorul MINISTRU AL APĂRĂRII. Propunerea va fi trimisă lui Dodon, care urmează să DECIDĂ dacă semnează decretul de numire
După mai bine de opt luni de când funcția de ministru al Apărării a rămas vacantă, majoritatea parlamentară a identificat persoana care va fi propusă pentru acest post. Despre acesta a anunțat astăzi președintele Parlamentului, Andrian Candu.
„Au fost examinate mai multe candidaturi pentru această funcție. Noi am identificat persoana care merită și care va fi propusă pentru funcția de ministrul al Apărării”, a precizat Candu.
Totuși, spicherul nu a vrut să anunțe despre cine este vorba. „Acest lucru o să-l aflați la momentul potrivit. Premierul Pavel Filip urmează să înainteze președintelui țării candidatura pentru această funcție”, a conchis oficialul.
Menționăm că mâine va avea loc ședința Guvernului, în cadrul căreia ar putea fi făcut anunțul cu privire la propunerea de ministru al Apărării.
Funcția de ministru al Apărării a devenit vacantă după ce Partidul Liberal i-a retras sprijinul politic lui Anatol Șalaru, iar Igor Dodon a semnat decretul de demitere al acestuia în decembrie 2016. Ulterior, liberalii au anunțat că Valeriu Munteanu este propunerea lor pentru portofoliul de ministru al Apărării, dar numirea acestuia nu s-a materializat.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md