Stiri
Maia Sandu: „Treptat, studiile la colegiu vor dispărea”
Social
20.07.2013
10:12
2249
2249
Ministrul Educaţiei, Maia Sandu, susţine că reforma din învăţământ ar putea da roadele scontate peste zece ani, dar până atunci mai e necesară revizuirea curriculei, aducerea în şcoli a profesorilor tineri şi majorarea alocărilor bugetare pentru acest domeniu.
„Este prea devreme să vorbim despre impactul reformei. Copiii care plecat de la şcolile ce au fost închise, am observat că învaţă mai bine, pentru că la şcolile unde s-au mutat există profesori la toate disciplinele”, a declarat ministrul în cadrul emisiunii „Fabrika” de la Publika TV.
„Ne propunem să avem doar studii de licenţă şi masterat, cele la colegii vor dispărea treptat”, a anunţat oficialul un alt element din reforma sistemului de învăţământ.
Maia Sandu a mai spus că următoarea revizuire a curriculei este prevăzută pentru anul 2015.
„Ne dorim să punem accentul pe cunoaşterea limbilor moderne, calculatorului, cunoştinţe antreprenoriale. Ne propunem să promovăm Codul Educaţiei până la sfârşitul acestui an. Versiunea la care lucrăm noi a fost discutată cu organisme internaţionale, varianta este aproape finalizată”, a declarat ministrul.
Potrivit Maiei Sandu, testarea profesorilor nu este prevăzută în noul Cod al Educaţiei, dar dacă va fi necesar, oricând s-ar putea pune problema. Ministrul afirmă că în şcoli lucrează foarte mulţi profesori pensionari, iar cei care absolvesc universităţile pedagogice nu se grăbesc să meargă la muncă în şcoli.
„Nu am luat o asemenea decizie cu privire la examenele profesorilor. Avem nevoie de o schimbare sistemică. Trebuie să fim realişti, oamenii nu prea vin în sistem. Dacă vor veni oameni în sistem, ne vom permite luxul să alegem. Trebuie să lucrăm şi cu profesorii, trebuie să înţeleagă că ei nu mai sunt purtători de informaţii, ei trebuie să ajute copiii în aceste informaţii, este o transformare majoră, profesorii trebuie să fie înaintea schimbărilor. Atunci când creştem rigorile, trebuie să asigurăm şi condiţii bune. Noi suntem conştineţi că acum condiţiile nu sunt tocmai bune, avem nevoie de un program cap-coadă. Avem o problemă de atragere a tinerilor specialişti. În prezent, chiar dacă producem destul de mulţi tineri pedagogi, anul trecut au mers în sistem doar 400. După ce îi instruim, ei dispar”, a mai spus ministrul la Publika TV. R.L.

Stiri relevante
13.04.2026
12:24
351
ULTIMĂ ORĂ // Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
12.04.2026
19:11
746
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
739
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
11.04.2026
20:49
967
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
10.04.2026
21:06
1201
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
15:18
1070
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:03
1288
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
09:22
1389
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
09.04.2026
20:47
1110
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
16:56
1102
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților

Top stiri
13.04.2026
12:24
327

10:56
334
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
412
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1512
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1480
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1866
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
741

734
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
789
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
963

17:40
1009
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1060
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1447
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1372
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1360
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1197

20:54
1319
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1545
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
1309
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
1109
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1541
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
1156
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
1069

13:35
1539
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
1287

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi