Maia Sandu, noi DETALII despre repatrierea celor doi ofițeri SIS și cedarea trădătorului Alexandru Balan. Șefa statului acuză „lipsa de curaj” a justiției în dosarele de trădare de PATRIE
1989
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a oferit detalii despre recenta operațiune de eliberare a doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS), subliniind dificultatea și riscurile acestei acțiuni coordonate internațional. Aceștia au fost recuperați în cadrul unui schimb care l-a vizat pe Alexandru Balan, un fost adjunct al directorului SIS.
Președinta a mărturisit că procesul a reprezentat un stres major, având în vedere miza umană directă. Succesul operațiunii a fost posibil datorită colaborării strânse cu partenerii externi.
„A fost o operație complicată, am avut sprijinul instituțiilor Statelor Unite, României, Poloniei, s-a lucrat mult, au existat multe riscuri și repet mă bucur că până la urmă am reușit să facem acest schimb și că acești doi cetățeni ai Republicii Moldova, oameni de bună credință, loiali statului nostru, sunt acasă în siguranță”, a declarat sâmbătă seara Maia Sandu, în cadrul unui interviu.
În replică la criticile privind eliberarea lui Alexandru Balan, despre care există suspiciuni că ar deține informații sensibile de securitate, șefa statului a precizat că acesta nu mai avea acces la date confidențiale din 2019. Balan fusese suspendat în acea perioadă și ulterior eliberat din funcție după acumularea probelor necesare.
Maia Sandu a fost categorică în privința priorităților statului în acest caz.
„E un lucru foarte prost, dar nu regret decizia de a-l schimba pe acest om, pe doi cetățeni loiali ai Republicii Moldova”, a precizat președinta Sandu.
Președinta a adăugat că Balan a avut suficient timp anterior pentru a compromite informații dacă ar fi dorit, menționând că acesta a ajuns în funcții de răspundere în perioada regimului Plahotniuc.
Referitor la integritatea instituțiilor de securitate, Maia Sandu a recunoscut existența riscurilor de infiltrare, dar a subliniat necesitatea ca organele de drept să acționeze cu mai mult curaj în sancționarea trădării.
,,Dincolo de reformele pe care le facem în instituții, inclusiv în Serviciul de Informație și Securitate, eu cred că organele de drept trebuie să își schimbe atitudinea pentru că trădarea de patrie este în sau sancțiunea pentru sancționarea trădării de patrie este în lege și este de mult timp, dar nu am văzut prea multe cazuri care să fie duse la bun sfârșit.
Deci investigații pentru trădare de patrie am văzut foarte puține. Este cumva o lipsă de curaj, dacă pot să spun așa, din partea organelor de drept și aici mă refer și la Procuratură și la Justiție ca să sancționeze asemenea cazuri. Putem să presupunem și de ce s-a ajuns în această situație pentru că am avut de-a lungul timpului în funcții de răspundere oameni care au fost implicați în trădare de patrie și respectiv au creat niște așteptări și în raport cu angajația acestor instituții că trebuie să se închidă ochii la trădare de patrie”, a punctat președinta.
În prezent, cei doi ofițeri repatriați urmează să treacă teste medicale pentru a se asigura că starea lor de sănătate este bună, urmând ca ulterior să poată oferi detalii suplimentare organelor de anchetă.
26.06.2026
12:55
13.06.2026
13:24
08.06.2026
06:57
03.06.2026
13:52
03.06.2026
13:21
03.06.2026
12:59
03.06.2026
11:10
03.06.2026
11:00
03.06.2026
10:48
03.06.2026
09:50
26.06.2026
12:55
26.06.2026
10:47
26.06.2026
10:08
26.06.2026
09:21
26.06.2026
09:19
26.06.2026
02:49
26.06.2026
01:57
25.06.2026
23:50
25.06.2026
23:31
25.06.2026
22:38
25.06.2026
19:46
25.06.2026
18:51
25.06.2026
18:45
25.06.2026
18:07
25.06.2026
17:12
25.06.2026
17:05
25.06.2026
16:57
25.06.2026
15:49
25.06.2026
13:42
25.06.2026
12:38
25.06.2026
09:25
25.06.2026
08:42
25.06.2026
07:53
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”

















