Maia Sandu, la 80 de ani de la fondarea USM: „Avem nevoie de oameni care își folosesc cunoștințele în beneficiul societății”
1042
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la ceremonia consacrată împlinirii a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova și unui secol de învățământ universitar românesc în Basarabia.
În discursul său, șefa statului a vorbit despre parcursul învățământului universitar din ultimul secol. Ea a evocat începuturile studiilor universitare în limba română la Chișinău, renașterea națională, proclamarea independenței și recâștigarea libertății academice. „Din această istorie trebuie să învățăm, în primul rând, să prețuim libertatea. Libertatea de a învăța și de a cerceta. Libertatea de a pune întrebări. De a spune adevărul. Libertatea de a gândi cu propria minte”, a spus Președinta Maia Sandu.
Maia Sandu a subliniat rolul important pe care Universitatea de Stat din Moldova l-a avut în pregătirea mai multor generații de profesioniști. În opinia sa, misiunea instituțiilor de învățământ superior este cu atât mai importantă astăzi, într-o lume în care inteligența artificială și noile tehnologii schimbă rapid modul în care învățăm și muncim. „Avem nevoie de buni profesori, cercetători, juriști, specialiști în științe și tehnologie. Dar avem nevoie, înainte de toate, de oameni care gândesc cu mintea lor și care își folosesc cunoștințele pentru binele societății”, a spus Președinta.
Președinta a menționat că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va deschide noi oportunități pentru cercetare, colaborare și schimburi academice. În același timp, acest proces va aduce și o competiție mai mare pentru instituțiile de învățământ superior. „Vrem ca universitățile din Republica Moldova să poată concura de la egal la egal cu universitățile europene. Vrem ca tinerii noștri să aleagă să studieze acasă. Și vrem ca tineri din alte țări să aleagă universitățile din Republica Moldova”, a declarat șefa statului.
În încheiere, Maia Sandu și-a exprimat încrederea că Universitatea de Stat din Moldova va continua să formeze oameni liberi, bine pregătiți și responsabili, capabili să contribuie la dezvoltarea unei Moldove europene. Ea a accentuat importanța unei educații de calitate, bazate pe libertatea de gândire, cercetare și exprimare.
Universitatea de Stat din Moldova a fost fondată în anul 1946. Tradiția învățământului universitar românesc la Chișinău datează însă din 1926, când a fost deschisă Facultatea de Teologie a Universității din Iași. Astfel, istoria instituției se înscrie în evoluția de un secol a învățământului universitar românesc din Basarabia.
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova



















