Maia Sandu, gata să-și RETRAGĂ candidatura după cel de-al doilea sondaj. Ce îndemn i-a făcut lui Năstase
5151
Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, este gata să-și retragă candidatura în cazul în care cel de-al doilea sondaj va arăta că președintele Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, este mai bine clasat.
O decizie în acest sens a fost luată astăzi de Biroului Permanent Național al PAS.
„Biroul Permanent Național înțelege îngrijorarea societății privind desemnarea candidatului comun, unicul care are șanse reale să acceadă în turul II și să învingă. PAS își reiterează angajamentul convenit anterior de cele trei partide proeuropene de a-și retrage candidatul, în cazul în care cel de-al II-lea sondaj, prin vocea cetățenilor R. Moldova, va indica șanse mai mari pentru partenerul de negocieri în turul II împotriva lui Dodon”, se arată în declarația formațiunii.
De asemenea, cei de la PAS așteaptă că și Andrei Năstase să facă la fel, în cazul în care Maia Sandu va fi clasată mai bine în sondaj.
„Ne exprimăm încrederea că PPDA va respecta, la rândul lor, angajamentul asumat. Chemăm colegii să păstreze calmul și să se abțină de la atacuri nefondate și calomnioase la adresa candidaților din partea coaliției antioligarhice”, se mai arată în comunicatul de presă al PAS.
09.07.2026
10:07
03.07.2026
10:12
02.02.2026
12:06
22.01.2026
14:40
25.09.2025
11:11
09.09.2025
13:32
01.08.2025
10:57
30.07.2025
14:38
30.07.2025
12:09
30.07.2025
11:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026

















